Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

marți, august 31, 2010

Viitor de aur țara noastră are?

De mult nu mi s-a mai întâmplat să îmi doresc cu atâta ardoare ca ceva să nu fie adevărat, sentiment aproape faustian și deloc religios, însă profund patriotic. O să vedeți de ce.

Tot nu îmi vine să cred ”anecdota” zilei, cea cu Ion Popescu semnat pe foaia de examen a unei întregi clase a Grupului Şcolar Industrial de Construcţii Nr. 2 din Piteşti. Refuz să cred că acest lucru s-a întâmplat, refuz să emit raționamente atât de sumbre, care să reducă la absurd inteligența tinerei generații de viitori studenți și profesioniști români. Lăsați-mă să trăiesc în negare, lăsați-mă să refuz varianta că peste câțiva ani aș încăpea pe mâna unui medic care astăzi s-a semnat Ion Popescu. Nu vreau să cred că suntem un popor de Ion Popescu, deși, pe zi ce trece sunt din ce în ce mai convins că suntem un popor gregar.

La drept vorbind însă, avem de-a face aici cu un simplu proces de calchiere. E ușor să ne imaginăm că așa cum în masă s-au semnat Ion Popescu tinerii din Pitești ar fi repetat să copieze și dacă cineva le-ar fi sugerat în loc de o biografie a lui Caragiale una a lui Toma Caragiu. Pentru că de fapt asta au făcut, au copiat. Și totuși, eu îmi găsesc o scuză că la 12 ani după ce am văzut Rocky mi-am luat o minge pe care am început să o lovesc de pământ mai ceva ca pe un yoyo, cochetând chiar câteva zile cu ideea de a mă abuca de box. Aveam 12 ani și în câteva zile nu aș fi dat admiterea la facultate. Și mai am o anecdotă care spune destule despre caracterul meu gregar și mimetic. Pe la 10 ani, la serbarea de sfarșit de an, urma să interpretăm pe scena școlii o scenetă cu pitici. Tata s-a pregătit, ca și ceilalți părinți, dar mai mult decât ei, mi-a adus de la Televiziune, de la machiaj o barbă de pitic. Una mai mult decât perfectă, în comparație cu singura barbă de vată cu care mai venise cineva. În rest, nimeni nu purta bărbi. Eram 5 pitici spâni, unul cărunt (eu) - evident că pe fond nervos și nepotul ilegitim al lui Moș Crăciun. Pentru a nu strica echilibrul, ”barbă-albă” a renunțat la pilozitate și la fel am făcut și eu. Aș fi ieșit în evidență, și mi se părea nedrept. Plus că nu vroiam să mă expun. Poate că nu a fost bine, poate că nu a fost drept față de tata, dar aveam o scuză, aveam pe atunci 10 ani. Poate azi aș face altfel. Sau poate că m-aș fi săturat de atâta Ion Popescu, poate aș fi realizat că a venit vremea ca VasileSensual să îi ia fața lui Ion Popescu. Poate că și liceenii piteșteni au gândit la fel de gregar. Poate că au fost câțiva care și-au pus problema că e ceva în neregulă cu Ion Popescu ăsta, dar s-au jenat. Poate că măcar unul singur a fost tentat, pentru o fracțiune de secundă să se semneze Ion Ionescu. Nu au vrut să îi pună pe ceilalți într-o lumină proastă. Sau poate că nu.

Chiar ar fi interesant să aflăm ce a gândit fiecare dintre ei când s-a iscălit pe foaia de examinare cu numele de Ion Popescu. S-o fi întrebat vreunul dintre aceștia dacă nu cumva este rudă îndepărtată a lui Ion Popescu Gopo. Sau a lui Gică Popescu?

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...