Dragilor, azi am întârziat cu scrisul, dar iată, sper să mă recompensez, mai cu seamă că mai am o datorie și pentru nostalgicii zilei de 23 august. Nu v-am uitat, sunt conștient că suntem mulți la număr, excluzându-i pe cei care, între timp, au căzut pradă alzheimer-ului. Deci, una de 23 august!
Se întâmpla să fiu prin clasa a X-a B și nu mai exista scăpare de la mitingul de 23 august. Suntem luați cu arcanul, duși pe 23 (August - stadionul), actualmente Lia Manoliu cu un autobuz dezafectat. Să vă explic ce însemna prin 87 ”dezafectat”. Caroseria de un jeg suprem, intens cercetată de bricege și lame, podeaua cu cauciucul tăiat și rașchetat pe alocuri până la tablă, telescoapele de la uși unse intens în straturi peste care se așternuse în strat gros praful. Evident, cei care nu aveam loc pe scaune stăteam pe ciuci, pe scări și ne simțeam minunat. Repetăm trei zile un număr care, rupt din context pare un soi de ritual de supremă închinăciune solară, cu atât mai mult cu cât ni se dau și gadgeturi în dotare. Globul pâmântesc în mărime nenaturală, din carton, numai bun de flendurat deasupra capului.
În momentul zero, în ziua de 23 august, când din 35 rămăseserăm vreo 20, pe o căldură teribilă ni se înmânează în locul unde trebuia să ne facem numărul câte un glob pământesc, același glob pământesc, numai că de această dată pare umplut. La o zguduire preventivă, balastul din interior, inexistent la repetiții contrabalansează, încercând să își facă singur dreptate. Crăpând puțin portița, decupată pe undeva prin dreptul Africii, ne simțim dintr-o dată importanți scamatori. Înăuntru porumbei albi. Un coleg, sursa de umor involuntar a grupului, fotbalist amator dar mai profesionist ca mulți fotbaliști profesioniști din ziua de azi se gândește că lumea a devenit într-o clipă mai frumoasă. Ia globul și începe să îl jongleze în fel și chip, pe picior, pe genunchi și pe cap până în momentul când se așteaptă de la noi coregrafia cu pricina. Și acum momentul adevărului. Deschidem portița, sute de porumbei albi se năpustesc spre cer, mai puțin al lui colegu', care, după câteva zbateri chinuite din aripi cade lat la picioarele sale. Nu știu cum s-a văzut pe ecranele televizoarelor, nu știu dacă s-a observat acolo, în mijlocul nostru un epicentru al dezastrului, cert este că, intrat în panică colegu' apucă pasărea cu gâtul letargic și o aruncă în vârful văzduhului. Să știți că nu au existat consecințe criminale, nici deportări, nici arderi cu țigara și nici exmatriculări. Absolut nimic. Am râs cu toții, a zâmbit până și responsabilul cu coregrafia. Ce mai puteai să zici la o astfel de ispravă.
Arc peste timp, am constatat ulterior că exercițiul cu mingea medicinală a ajuns la mare modă. Ba mai mult, nu mare mi-a fost mirarea să constat la un moment dat o reclamă cu un copil frustrat care aruncă cu puiul de găină înspre cer și strigă: ”zboară puiule, zboară”, încât mi-am permis să mă întreb dacă nu cumva acest scenariu îi aparține vreunuia dintre noi. Nici până azi nu am aflat. Și chiar așa să fi fost, tot nu aș fi aflat întregul adevăr, pentru că, nu-i așa, nu face bine să povestim cu seninătate întâmplări fericite despre 23 august...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu