Dragilor, de data asta nu am nimic nou de spus. Nici un scandal, nici un senzaţional, nici o ieşire din closet, pur şi simplu un post liniştit, despre bucurie. Despre bucuria de a fi împreună cu voi, acum, la mai bine de doi ani de la lansarea acestui blog.În primul rând mulţumesc pentru că, constant daţi pe aici. Nici nu îmi doresc mai mult, sunt foarte fericit cu aceiaşi care şi-au făcut o obişnuinţă de a se mai uita şi pe aici, să vadă ce debitează mintea mea neliniştită. Cu atât mai mult cu cât nu consider că lucrurile postate aici sunt comode, liniştitoare sau optimiste. Nu sunt. Eu în locul vostru m-aş ignora. Mi-aș da cu flit, aș arunca în mine cu coji de legume și cu alte resturi alimentare, eventual chiar cu varză murată stricată și murături așijderea, dar cum voi nu puteţi, surprinzător, nu pot nici eu. Prin urmare mă uite speriat în stânga, mă uit speriat în dreapta și realizez că de doi ani încoace, oricât aș fi încercat să-mi dau singur motive ca să închid și blogul ăsta, ca multe alte proiecte de care, uneori, din când în când îmi mai pare rău nu îmi iese. Nu îmi iese și pace...
Uneori însă mă umflu în pene și vă mulțumesc pentru asta. E un lucru pe care nu vi l-am zis niciodată, dar cred că e momentul să îl devoalez, e vorba despre scris. Cred că salvarea vine de pe bloguri. Pe bune, nu e la mișto. Aici chiar se scrie. Dar despre asta promit să scriu mai pe larg altădată, într-una din acele zile cu puține evenimente și criză de inspirațiune. Până atunci încă o dată mulțumesc. Că mă suportați, că mă citiți, chiar dacă pe diagonală uneori, diagonalele sunt foarte importante, credeți-mă, și că nu îmi comentați posturile. Asta e la mișto. Pot să vă rog să ziceți ce aveți de zis? Nu de alta, dar nu vreau să par nici în ruptul capului un formator de opinie și nici să fiu acuzat că refuz comentariile voastre care fac tot posibilul să îmi pună pumnul în gură. Asta pentru că nu mă dezic de cele scrise ieri, despre Vlase și românii idioți.
Contați. Părerea voastră contează și asta e ce contează. Continuăm cu blogul ăsta și în sfârșit mergem pe trei anișori. Vă mulțumesc.
