Aflăm de aici despre cele "32 de cazuri de ciumă bubomică şi pulmonară, în Peru". Iată un titlu comprehensiv şi totodată captivant, în ciuda dezgustului şi a temei pe care, de înţeles, o răspândesc. Nici nu mai ştiu ce să cred, dacă este de dorit ca termenii medicali să apară descriptiv în foile de scandal, citite de marea masă, sau să îşi păstreze echivocul sub forma eclectică a definiţiei medicale. Preferăm să citim despre impetigo sau despre buba dulce? Diabeticii probabil vor alege termenul medical, câtă vreme iubitorii de dulciuri pe cel popular, pentru că, până la urmă orice rahat devine mult mai tentant cu puţină ciocolată sau frişcă pe deasupra. Dacă citeşti despre impetigo nu prea ai motive să te alarmezi, cel mult să consulţi câteva dicţionare, câtă vreme, faţă cu buba dulce brusc realizezi că este posibil să fii masochist.În ceea ce priveşte însă articolul din Libertatea, echivocul rămâne. Tot nu pot să prezint procentual câţi la sută dintre noi rămânem calmi şi câţi ne alarmăm aflând că ciuma bubomică se răspândeşte. Ciuma e de rău, aici nu mai există nici un dubiu că deja ne-a crescut tensiunea, însă când citim că de fapt este vorba despre o ciumă "bubo-mică" este foarte posibil să ne mai 
relaxăm puţin. Până la urmă, dacă bubele nu sunt mari, chiar dacă e vorba de ciumă nu poate să fie ceva chiar atât de catastrofal că facem bube mici. Le facem în fiecare vară de la ţânţari, şi în ultima vreme s-au cam obrăznicit şi ăştia, prin urmare nu aş zice ca bubele de la ei sunt chiar atât de mici.
Etimologic vorbind de asemenea observăm ceva interesant în definiţia populară a acestei molime: imperativul. Sesizez şi aici reminiscenţe ale "sindromului Stockholm". În urma suferinţei, victima se adresează familiar, opresorului, prin imperativul: bubo! Nu: "măi bubo!", "făh bubo!" sau "bre bubo!", ci pur şi simplu "bubo!", semn al respectului, indice de netăgăduit al nebătutului pe burtă cu afecţiunea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu