I Am Ozzy - sau "Prinţul Întunericului" din motive de economie

Ar trebui să mă feresc de omul sincer? Întreb şi eu ca prostul în sat, după ce nu mi-a mai venit să las din mână I Am Ozzy, autobiografia lui Ozzy Osbourne. Problema e ca de la prima la ultima pagină, de mult n-am mai râs la o astfel de autobiografie, şi dacă la sfârşit aş fi găsit un formular "Ozzy preşedinte" fără să mă gândesc prea mult l-aş fi semnat şi l-aş fi şi expediat. Trecând peste acest moment am început să decantez informaţiile primite şi iată, acum sunt pus în ipostaza de a anatemiza personajul în cauză. De fapt ceea ce mă sperie cel mai tare este că nu ştiu unde să îl încadrez pe autorul cărţii: mitoman-sociopat, deci bun agent de marketing sau sincer şi bipolar, deci pericol public. Aproape că nu poţi crede că poate exista un astfel de om care să îşi fi trăit viaţa cu atâta hedonism şi voluptate, un "agent" al celor mai trăsnite acţiuni pe lângă care trecem în fiecare zi. Noi, ceilalţi, un dram mai normali ca Ozzy, zâmbim numai la gândul că am fi putut să ne tatuăm într-o noapte de beţie în podul palmei drepte "mulţumesc", Ozzy însă descrie didactic beneficiile acestui gest: în timp ce Sharon a trebuit să mulţumească fanilor lui i-a fost suficient să ridice palma dreapta. Sau, în drum prin San Antonio ne întrebăm retoric ce am face dacă ne-ar veni dintr-o dată să urinăm şi singurul zid disponibil ar fi The Alamo. Ozzy face ceea ce multora dintre noi ne e şi frică să ne imaginăm. Scoate prepuţul şi face pipi pe simbolul local. Apoi, întrebat de un cetăţean ultragiat cum s-ar simţi englezul din el dacă i s-ar răspunde cu aceeaşi monedă pe Buckingham Palace, Ozzy răspunde că nu crede că ar suferi prea tare pentru că nu locuieşte acolo... Toată derularea evenimentelor seamănă cu o comedie clasică gen Dumb, Dumber şi Most Dumber în care Ozzy ar trebui să joace rolul lui Most Dumber, fireşte. Când nu e beat sau drogat, "prinţul întunericului" cade fără voia lui în capcanele destinului iar comicul rezultat de aici ţine loc de "new mitology", sau de "legendă urbană new-age". Îţi vine să îţi doreşti să stai în preajma lui Ozzy, acum că ai aflat că de fapt a muşcat capul liliacului dintr-o mare greşeală, convins fiind că animalul ar fi din plastic. Şi totuşi... Adevărul e că şi Moroşanu a rupt capul iepuraşului de pluş, ceea ce îl absolvă pe "moartea din Carpaţi" este că animăluţul arăta oricum neterminat, prin urmare publicul îl privea relaxat. Probabil că altfel ar fi stat treaba cu Moroşanu, dacă acestuia i s-ar fi dat un iepuraş reconstruit anatomic de cei de la Animal Planet, dar asta e, nu toată lumea are "norocul" lui Ozzy...

Ajungi să îl iubeşti pe Ozzy şi aici e problema. Îl divinizezi pe OZZY pentru că în ciuda dandanalelor sale de individ instabil emoţional nu a ucis până acum nici o fiinţă umană. Liliacul şi porumbeii pot fi la o adică trecuţi cu vederea. Tentativa de a strangula pe Sharon a eşuat, în urma incendiilor provocate de alcoolul în exces şi jointuri aprinse nu a ars nimeni. Şi totuşi îmi spun că nu e bine. Că distanţa dintre "dezastrele" lui Ozzy şi crimele în serie a fost până la urmă dictată doar de noroc. Un om ca el nu ar trebui să rămână în libertate. Nu discut de mobilele care au generat aceste gesturi. Fără îndoială fondul lui Ozzy este bun, dar mila nu cred că e chiar un sentiment, ci mai degrabă un defect. Nu ştiu dacă e bine să îmi fie milă de cel care dă să-mi taie gâtul cu sabia ninja, nu îi iese fiindcă între timp se interpusese pe traiectori un porumbel alb, după care mă ia în braţe şi începe să plângă, blestemându-şi zilele pentru accesul anterior de mânie. Cam asta are la bază cartea lui Ozzy, sloganul de final din Filantropica: "vă e milă, v-am luat banii".

Şi mai cred că nu poţi fi atât de sincer, dacă nu eşti Ozzy. Nu cred că aş putea să vă povestesc cu maxim de sinceritate cum e sexul cu extraterestre minore (ups!!!) câtă vreme sunt arestat după prima tentativă. Să fii Ozzy presupune să ai deja tradiţie în greşeli, ba mai mult, tradiţie în repararea din mers a acestora. Şi deja la nivelul ăsta cred că îţi poţi permite să fii neaşteptat de sincer cu fanii tăi.