La invitaţia ICR Budapesta, în colaborare cu Federaţia de Jazz din Ungaria şi cu programul KULTEA al Muzeului Comerţului şi al Industriei Turistice din Budapesta , vineri, 26 iunie 2009,
Jancy Körössy şi
Ramona Horvath au concertat la Sala Kultea la două piane.
Jancy Körössy - pianist compozitor şi aranjor, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, autodidact, considerat copil minune, a plecat din România, în 1969, după ce deja editase primul disc de jazz apărut la Casa Electrecord. Încă de pe atunci, urmare a turneelor şi concertelor internaţionale în Uniunea Sovietică, Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, Körössy era considerat singurul artist non-american cu astfel de mari succese şi realizări în jazz-ul internaţional. În acelaşi an semnează cu MPS, din Germania, aceeaşi casă de discuri care îl publicase şi pe Oscar Peterson şi realizează celebrul „Identification”, album ulterior reeditat şi în Japonia. În SUA, unde se stabileşte, continuă să concerteze dar şi predă, iniţiind în universităţile americane chiar un ciclu de concerte cu tema "stiluri de improvizaţie". În 1975 primeşte din partea preşedintelui de atunci al SUA, Jimmy Carter, distincţia “Lieutenant Governor's award of Excellence” pentru extraordinarul merit cultural adus jazz-ului. Concertează alături de nume mari ale genului precum: Milt Jackson, Woody Herman, Phil Woods, Percy Heath, Ray Brown, Zoot Sims, Lee Konitz, James Martin, Connie Kay şi mulţi alţii.
Începând cu anii ’90 revine din ce în ce mai des în Europa pentru diverse proiecte sau concerte în diverse formule. Din 2005 se dedică proiectului de jazz la 2 piane - cu Ramona Horvath , alături de care participă la festivaluri internaţionale, turnee şi concerte în : România, Austria, Germania, Franţa.
În 2009 discul "Dor de acasă", în duet cu Ramona Horvath a fost răsplătit cu premiul pentru Cel mai bun album de Jazz al anului şi conţine compoziţii originale. După ce a fost lansat la Paris şi ulterior prezentat şi la Berlin, "Dor de Acasă" va fi lansat oficial şi la Budapesta cu ocazia acestui concert inedit.
Ramona Horvath este absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti, secţia pian principal. A început studiul jazz-ului alături de maestrul Jancy Körössy iar în 2009 pe lângă premiul pentru "Dor de Acasă" , obţine şi Premiul "Confirmarea Artistică a anului". Din 2008 până în mai 2009 susţine la Paris o serie de concerte, beneficiind de o rezidenţă artistică pentru un proiect de compoziţie a unei suite de jazz de inspiraţie folclorică românească.
Venit în număr mare, publicul a primit ceea ce merita, cu alte cuvinte, un concert de zile mari, susţinut cu evlavie de
Ramona Horvath şi de cel care în anii 60 a i-a făcut pe mulţi români să viseze la America.
Jancy Körössy nu este un simplu "muzicant", un "instrumentist", ci a demonstrat-o, dacă mai era cazul la Budapesta, un estet al clapelor şi un muzician respectuos. Respectuos faţă de linia melodică. Stilizările lui Jancy Körössy, respectă etimologia atât a termenului, cât şi a temei de bază, redefinind muzica şi nu siluind-o de dragul propriului ego. Este suficient să îi pătrunzi evlavia pianistică pentru a înţelege că piesele sale alungă crochiul în favoarea unei noi estetici, pe care, cu neţărmurită modestie maestrul a numit-o jazz. Pentru că în definitiv jazzul lui Jancy Körössy este la fel de clasic ca şi blues-ul Ninei Simone sau muzica populară a Mariei Tănase. În finalul concertului, maestrul a întrebat dacă există preferinşe din partea publicului şi cineva i-a cerut "Hora Staccato" a marelui Grogoraş Dinicu, iar răspunsul lui Korossi a venit prompt, cu umorul din
dotare: "
ce să mai stilizez că este deja stilizată". Prin urmare, inepuizabil, geniul lui Jancy Körössy a transmis un lucru esenţial pentru noua generaţie: există o limită în toate. Pentru o oră şi jumătate publicul a avut ocazia de a asculta un muzician de adâncă respiraţie, un pianist pios şi calculat. La un moment dat chiar mi l-am imaginat pe maestru ca pe un Picasso, angajat să "zugrăvească" o cameră de hotel. Surpriza contractorilor explodează când camera se înfăţişează proaspăt pictată într-o singură culoare. Iar explicaţia "zugravului" Picasso şochează: m-aţi chemat să vă pictez o cameră de hotel. La fel şi Jancy Körössy, a cântat jazz pentru că a fost invitat să cânte jazz şi nu să îşi expună public neliniştile artistice.
Despre Ramona Horvath necunoscătorii ar putea spune că "i-a făcut faţă maestrului cu brio", ceea ce este totalmente fals şi comod spus. Pianistă de formaţie clasică Ramona Horvath a strălucit, profitând de toate libertăţile pe care le-a avut la îndemână, fără însă să deturneze filonul muzical. Temele preluate de Jancy Körössy au fost aprofundate de aceasta şi deschise, pentru ca maestrul să aibă ce exploata, iar apoi invers, până ce nimic nu mai rămânea de zis. Cele două piese pe care Jancy Körössy i le-a lăsat pianistei au uimit şi în acelaşi timp au creat senzaţia că şi celelalte două mâini ale maestrului, deşi ridicate de pe clapele pianului său şi-au făcut treaba. Şi pentru că veni vorba de mâini, vineri seara mi-a fost dat să ascult cel mai perfect ragtime pe care l-am ascultat vreodată. La patru mâini.
Şi încă ceva. Mă simt norocos pentru că vineri, înaintea concertului am avut ocazia să îi urmăresc pe cei doi la repetiţii şi să îl admir pe Jancy Körössy, sfătos, admirând performanţele fără cusur ale pianistei. L-am surprins pe acesta mai degrabă nemulţumit de prestaţiile sale decât de cele ale discipolei, din când în când sugerându-i acesteia mici amănunte legate de tehnica mâinilor în abordarea pieselor jazz. Închei prin a cita două maxime chinezeşti: Profesorul îţi deschide uşa, de intrat intri singur şi Nu elevul îşi caută profesorul, ci profesorul elevul. Acesta apare când elevul este pregătit să îşi înceapă educaţia.