Zilele astea mă obsedează promovarea imaginii României în lume, și este foarte posibil să devin enervant din cale-afară, așa că dacă aveți ocazia să mă prindeți aruncați cu ouă stricate în mine fără nici o reținere, sau răpiți-mă, sechestrați-mă și trepanați-mă de porțiunea de creier pe care scrie ”naționalism turistic și cultural”, pentru că întotdeauna am susținut că la acest nivel un naționalist mai mare ca mine nu există. Punctual:
Paul Potts câștigă BGT. Neal E. Boyd câștigă AGT. Costel Busuioc câștigă Los Hijos de Babel. Toți trei voci de operă. Potts, semnat la Sony BMG, lansează în curând cel de-al doilea album (”Passione”, după debutul cu ”One Chance”), cântă deja pe cele mai titrate scene din lume și pe măsură ce trece timpul devine din ce în ce mai stăpân pe vocea sa. Boyd, semnat la Decca Records, îi calcă pe urme (23 iunie 2009 și-a lansat primul album), așteptându-l același succes. Costel Busuioc tocmai a renunțat la contractul cu Sony BMG pe motiv că nu ar fi fost promovat cum trebuie. „Am hotărât să reziliez contractul cu Sony Music, pentru că m-au promovat foarte puţin. Numeroşi artişti cunoscuţi au propus companiei de discuri să susţină concerte împreună cu mine, dar au fost refuzaţi. În urma colaborării cu Sony Music, mai mult am pierdut decât am câştigat“.
Asta îmi aduce aminte de o altă ”anecdotă” cu artiști cu creierul mic cât o grăunță. Sylvester Stallone turnează, urmând să lanseze în 2010 superproducția ”The Expendables”. Din distribuție, și aici fiți atenți: Stallone însuși, Arnold Schwarzenegger, Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Eric Roberts, Mickey Rourke, Brittany Murphy, Charisma Carpenter, Gary Daniels. Mie personal mi se pare impresionant. Acum, cine lipsește din distribuția de mai sus. Se vede cu ochiul liber, evident Jean Claude Van Damne. Credeți că nu a fost invitat de Stallone să se alăture galeriei vedetelor filmelor de acțiune. Ba bine că nu. Domnul filozof și scriitor pe cearșafuri Van Damne (nu e o figură de stil, însuși actorul declarând că scrie cu pixul pe cearșafurile din hoteluri ori de câte ori îi vine o idee - probabil încă un scenariu cu frați gemeni...) a refuzat invitația pe motiv că rolul acestuia nu este prea bine creionat...
Cam așa și cu Busuioc al nostru, care s-a simțit insuficient promovat de Sony. Acum nu zic că Sony și-a făcut treaba perfect, poate că nu, fiind clar prinsă în promovarea celui de-al doilea album Potts, dar în orice caz, continui să cred ca atunci când ai un contract cu Sony BMG nu îți permiți să îl rupi. Iată și ce a pierdut Busuioc de pe urma acestei decizii neroade, zic eu: „Sony Music ar fi trebuit să-mi dea 60.000 de euro din vânzarea discurilor şi 40.000 de euro din vânzarea DVD-urilor. Ca să încasez aceşti bani ar fi trebuit să continui colaborarea cu ei încă un an, timp în care să mai înregistrez un disc. Cred că ar fi putut face mult mai mult pentru mine, dar nu şi-au dat interesul“. În schimb a acceptat un contract de impresariat cu o companie aproape anonimă, PKO: „Am hotărât să colaborez cu Jose Ramon Flores pentru că are multă experienţă în domeniu. Dar, în primul rând, l-am ales pentru că am încredere în el“. Iar acum, românașul nostru s-a întors în Spania, dornic să își poarte mai departe brățara de aur, meseria.
Evident, decizia acestuia de reziliere a contractului cu Sony mi se pare deloc pragmatică, și stupidă în context global. Întreaga deschidere de care a beneficiat ca și câștigător al competiției spaniole s-a dus într-o clipă pe apa sâmbetei, și o a doua șansă cu siguranță nu îi va mai ieși în cale. Și încă ceva legat de marele său impresar Jose Ramon Flores. Dacă chiar și-ar fi respectat clientul nu l-ar fi lăsat pe acesta nici în ruptul capului să se întoarcă la muncă. Asta e ca și cum l-ai impresaria pe McEnroe să se întoarcă la tenis, dar l-ai încuraja să dea concerte rock și să înregistreze albume, chiar dacă alături de Patty Smythe și alte nume mari. Dacă așa primitiv este Busuioc la capitolul încredere, sunt dispus să îi ofer un loc de muncă într-un cimitir, gropar, în timpul liber angajându-mă să îl impresariez ca și cântăreț. A mai făcut-o și Peter Green, diferența e că englezul era deja celebru la ora aceea cu Feetwood Mac...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu