Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

vineri, aprilie 30, 2010

Zi-le Loredana!

Verde-n faţă: Loredana Groza nu îmi spune absolut nimic! Ba mai mult, ieri am primit şi încurajări pe această temă atunci când, aducându-i la cunoştinţă Doamnei Doamna părerile mele personale, aceasta m-a provocat franc: spune-mi o piesă de-a ei! După care adaugă imediat: dar nu "Bună seara, iubito!" Păi da. Nu ştiu nici una şi chiar credeam că ştiu ceva muzică. Acum nu ştiu ce să zic, poate că e nedrept pentru Loredana să reţin piese precum gara mică, hai mai joacă-te cu mine, şoferul de autocamion, billy joe king, şi afară pulouă pulouă, îmi plac desenele-animate şi să nu cunosc una dintre reuşitele acesteia. Faza e simpla pronunţie a numelui acesteia nu îmi provoacă nimic: nici nu îmi vine să închid radioul dar nici nu mă ambiţionez să mai stau multă vreme în preajma sa. Asta e bine, pentru că mă dezic de orice simptom paranoic.

De fapt, cum mi-a venit asta cu Loredana? Ieri căutam pe google numele domnişoarei din Focşani (consăteanca mea, ce naiba), tovarăşa de viaţă a lui Eugene Hutz de la Gogol Bordello, pentru că poţi găsi orice despre cei doi, mai puţin numele fetei Vrâncioaiei şi aveam şi eu o curiozitate. Şi uite aşa dau peste linkul ăsta unde Loredana declară că "a experimentat mai mult ca Madonna“. Aha. A experimentat ce, mai precis? Îmi aduc aminte de Loredana în anul când debuta la Mamaia, că arăta ca o tânără de pension, cu ochii uşor revoltaţi şi, cel mai important detaliu, "costumată" cu hăinuţe croşetate, mai exact chiar din mohair. Ei bine, aici o cred, asta nu cred să fi experimentat Madonna vreodată. Ei bine, titlul acesta m-a cucerit şi m-a stârnit să parcurg întreg articolul. Şi o să vedeţi de ce nu îmi pare rău. Mai întâi aflu ce înseamnă "tzuki": “«Tzuki» poate să fie un pupic, aşa cum se spune în Ardeal, «te ţuc», dar este şi o lovitură mortală în artele marţiale. Dacă ar fi să combinăm sensurile, pot spune că mi-am dorit ca albumul să fie ca un sărut mortal”, mărturiseşte cântăreaţa." Aoleu, aoleu, asta e mişto de tot. Cu alte cuvinte e un album profund. Îl aştept pe următorul care ar trebui să se numeas "Carata": un atribut al valorii şi totodată o lovitură mortală. Şi continuă Loredana: “Mă bucură că, în cele din urmă, s-a inspirat şi ea din cultura românească, balcanică, ţigănească, sau cum vreţi s-o numiţi, cultură pe care eu o promovez de atâţia ani. E o recunoaştere a valorii muzicii pe care o cânt, iar faptul că ea promovează la nivel mondial acest gen şi acest spirit nu poate fi decât extraordinar pentru mine. Este ca un link către Loredana şi către muzica din această parte a lumii”, declară cântăreaţa. “Am curajul să spun că am experimentat mai mult decât Madonna, cel puţin în ultima perioadă, şi chiar am riscat şi risc mai mult decât ar putea-o ea face”, adaugă Loredana, supranumită “Madonna din România”. Ce faci Loredana? Uite, mă bucur. Ce faci? Mă bucur? Da, de ce? Păi mă bucur pentru că Madonna se inspiră şi ea din ce mă inspir şi eu. Ce profund le zice Madonna din România, care riscă mai mult decât Madonna. Mi-o imaginez riscând enorm şi trecând pe roşu, dar asta nu e neapărat din proprie iniţiativă, ci datorită ochilor săi neliniştiţi şi agitaţi.

Ne apropiem de final, mai precis de momentul când aflăm câte ceva despre gradul de profesionalism al Loredanei: “Am lucrat la acest disc încă din 2007, dar am încheiat înregistrările în această toamnă. Am lucrat cu muzicieni de mare valoare, cum ar fi Alex De Calvarho, un chitarist care a cântat alături de Deep Purple sau Aerosmith, ori Cash, o artistă care cântă împreună cu DMX. Alături de aceştia, am lucrat cu Kenneth McDonald, coproducător al albumului. Am înregistrat în studiouri în care el a lucrat cu Alicia Keys sau George Benson, spre exemplu”, mai spune cântăreaţa." Ce mi-au plăcut mie întotdeauna micile noastre victorii, cum ne împăunăm noi că stăm pe acelaşi scaun pe care a mai stat şi fundul şoferului lui Ozzy sau că bem din aceeaşi cană în care şi-a stins ţigara ţuţărul lui Marley... Şi vine finalul: "Vorbim despre Madonne care se adresează unui public cu totul şi cu totul diferit. Ea cântă unui public planetar, eu, la o scară mai mică." New Age în toată regula cu mai multe Madonne, câte una pentru fiecare gust...

De fapt ce m-a supărat în articolul acesta? Micimea. Provincialismul. Externalizarea "buricului pământului". Poza de divă, când în esenţă singurul merit cu adevărat remarcabil al Loredanei este că, în ciuda neimportanţei produsului său ea continuă să existe. Les Elephants Bizarres, Mono Jacks, The Pixels, The Amsterdams, Urma... Sunt trupe care vor ajunge celebre în afara României înaintea Loredanei. Mă rog, până la urmă "madonna de România" e doar pentru uz intern, cam ca maneaua...

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...