Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

miercuri, aprilie 28, 2010

Timpul, mare pişicher - un caz cu Dr. Ciomu, concediu medical şi câini luaţi spre eutanasiere

Angoasa zilei de astăzi este TIMPUL cu coloana sonoră de la Floyd, eventual de 1 decembrie cu un air-play masiv marca Corina Chiriac: "opriţitimpulclipaastaminunatăînsufletes-opăstrămsăiubimşisăvisăm". Aşadar Pink Floyd:

And you run and you run to catch up with the sun, but it's sinking
Racing around to come up behind you again
The sun is the same in a relative way, but you're older
Shorter of breath and one day closer to death

...
Home, home again
I like to be here when I can
And when I come home cold and tired
It’s good to warm my bones beside the fire

Nu sunt un obsedat de ore. De ceasuri, evident, nici atât. Singurul lucru pentru care consider că merită să porţi ceas la mână, în ciuda replicii moştenire de familie că: "mâna fără ceas ar fi moartă" este că te ajută să îţi programezi cum trebuie TIMPUL. Îmi marchează aşadar nemărginirea zilelor. E ca un termometru, ce mai - dacă am ajuns la 40 beau nişte apă plată cu gheaţă. Şi ca să nu par foarte ipocrit o să recunosc acum public că duminică mi-am cumpărat un ceas nou, dat fiind că Swatch-ul vechi de la Doamna şi Domnu mă lăsase. Mi-am cumpărat un ceas pentru a-i mai da pace mobilului, dar în acelaşi timp şi pentru că era mişto. Deşi e un Fossil, şi mă declar un mare fan al acestei mărci, acum aflându-mă la al treilea, l-am luat pentru că era retro rău de tot. Dar să revin. Dacă eşti puţin realist, eventual într-o pasă proastă, vei observa cu surprindere că nu ai timp. Nici dacă vrei să îţi petreci zilele cu burta în sus, parazitând, tot nu ai timp, măcar pentru că ţi se face foame sau din motivul celălalt.

Ceea ce mi se pare scandalos, acum, în context social, este că autorităţile nu îţi dau deloc răgazul necesar, semn că nu au înţeles deloc că nu te joci cu timpul. Iată şi cazul care mă tulbură de dimineaţă, şi ţineţi cont că "jaloanele" sunt rupte din realitate şi din ştirile româneşti ale zilei de ieri şi de azi:

Te-ai îmbolnăvit. Se mai întâmplă. Ceri concediu medical. Se mai întâmplă. Îl primeşti. Te duci la medicul tău de familie, surpriză, ai de aşteptat de la 1 la 3 zile, începând din clipa când îţi faci programarea. Nu e de glumit cu boala spontană. Pleci mai departe la alt medic şi la alt medic. Nici o şansă de consult mai repede de următoarele trei zile. În cele din urmă nimereşti la un cabinet unde, surpriză nu e nimeni în sala de aşteptare. Ieşi, fugi la prima biserică şi iei un pumn de tămâie şi o cruce. Cu ele revii, aprinzi tămâia şi cu crucea în mână deschizi uşa cabinetului. Un domn drăguţ, cu părul alb şi chelie, cam la 50 şi ceva te întâmpină. Te consultă şi îţi prescrie o reţetă interminabilă. Ieşi satisfăcut, gândindu-te acum că va începe goana după medicamente. Dai să ieşi din clădire, dar îţi aminteşti că nu ştii la ce medic ai fost şi că e bine să reţii pentru ca, eventual să îl recomanzi şi tu la rândul tău. Fuseseşi la Doctorul Ciomu. Naum Ciomu. Te duci acasă, rupt, după ce te-ai târăt şi până la farmacii pentru a intra în posesia recomandatelor. Bun. Ajungi acasă şi te întâmpină în prag cel mai bun prieten al tău, câinele. Care trebuie scos la plimbare. Ce mişto alternativă, să îţi plimbi câinele în parc la miezul zilei. Nu mai făcuseşi asta de pe vremea liceului, când chiuleai. Până la urmă nu e tocmai rău concediul ăsta medical. Doar că de-abia te ţii pe picioare. Mama ei de răceală! Totul decurge conform planului numai că apar căţelele. Tu nu ţii bine lesa, câinele se zmuceşte şi dispare din sfera ta vizuală. După căutări îndelungi acompaniate de înjurături te întorci blazat şi vlăguit spre casă. Singur. Şase zile continui căutările. Nimic. În a patra, când te întorceai acasă după încă una dintre aceste incursiuni, la intrarea în bloc poliţie şi oameni în alb. Eşti verificat dacă eşti într-adevăr bolnav, după cum spune noua directivă. Vecinii ies la geamuri, în curte. Îşi dau ghionturi: e un prefăcut, chiuleşte de la serviciu. Ghinion de neşansă să nu te prindă "brigada concediaţilor la odihnă acasă". Eşti dus la secţie şi anchetat. Auzi doi poliţişti vorbind despre o altă nouă directivă, de această dată cu privire la câinii comunitari. Stăpânii nerevendicaţi de câini sunt ţinuţi şapte zile în adăposturi după care sunt eutanasiaţi. Scuze, câinii făr stăpân. Intri în panică, deja doar câteva ore te mai despart de ceasul execuţiei. Măcar ştii unde să cauţi. În cele din urmă anchetatorii se înduplecă. Te vor elibera dacă dai o declaraţie că ai minţit, că eşti sănătos şi că vrei să consumi banii statului. O faci şi pe asta, doar să scapi la timp ca să ajungi la adăpost. Îl aştepţi pe cel care trebuie să îţi ia declaraţia, care momentan este pe teren...

Să hotărâm că până la urmă deznodământul este unul fericit. Ajungi la locul execuţiei chiar în clipa când acul atingea blana stufoasă. Până la urmă răsufli uşurat şi simţi nevoia să mulţumeşti cuiva, care a reuşit să dejoace timpul. Domnului Doctor Ciomu, pentru că, primindu-te rapid ţi-a oferit probabil trei zile în plus pentru a-ţi îndeplini misiunea de recuperare. Poliţiştilor pentru că te-au ridicat şi te-au dus la secţie, unde ai aflat locaţia. Dacă eşti supărat pe cineva, nervii tăi se îndreaptă spre comisia de verificare a bolnavilor cu concediu medical. Dacă ar fi venit în prima zi, atunci când umblai pe drumuri după medicamente măcar ar fi crescut şansele să îţi găseşti câinele rapid. Ce le poţi recomanda? Mai multă eficienţă domnilor!

Ca să nu zic că orice om normal în prima zi de concediu sărbătoreşte. Ce dacă acesta poartă numele de concediu medical, tot eliberare de muncă este, şi prin urmare, în prima zi a concediului este cel mai bine să se facă verificările. Aşteptaţi-i până seara şi dacă îi vedeţi că vin împleticindu-se, să nu îi credeţi că ar avea febră. Nici vorbă. În realitate tocmai biruiseră câteva sticle de bere la cârciuma din colţ....

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...