Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

vineri, aprilie 23, 2010

1948 + 62 = 2010 în literatura română

Ieri, la deschiderea Târgului de Carte de la Budapesta m-am întâlnit cu un amic pe care nu îl mai întâlnisem de mai bine de jumătate de deceniu. Îl cunoscusem pe vremea când se chinuia să termine o facultate tehnică, cochetând încă de pe atunci cu literatura. La un moment dat, datorită unor împrejurări sordide şi de tristă amintiri, atât eu cât şi respectivul am părăsit grupul cu pretenţii literare unde ne cunoscuserăm. Între timp băiatul a renunţat la respectiva facultate, a intrat la litere şi actualmente predă la Universitate. Frumos din partea lui. În câteva vorbe trecem la subiect, mă întreabă cu ce mă laud, îi spun că nu mă laud dar că am scos un volum mai de multicel, îl întreb politicos, la rândul meu acelaşi lucru şi îmi spune că încă nu a strâns nimic în volum dar că urmează. Eu îl iscodesc ca prostul şi el îmi spune: un volum de critică literară.

Ei bine, lucrul ăsta mi-a dereglat busola. Agonizând, în colţul ringului, cu ochii umflaţi, cu sângele şiroindu-mi pe nas, cu braţele vlăguite, mai sunt capabil doar să îi spun, din nou cu maxim de politeţe că vârful în critică literară strânsă într-un tom mi se pare că este "Cum să te ratezi ca scriitor", o bijuterie de la Alex Ştefănescu. E ca şi cum în loc să fi ţinut garda la nivelul pieptului şi să îmi cobor căpăţâna în jos m-aş fi descoperit fatal şi aş fi încercat o directă de dreapta. Ignorasem o dată importantă: respectivul face parte dintr-o şcoală care s-a răzvrătit împotriva "maestrului Ştefănescu". De fapt tot ce aveam să îi transmit era că un volum de critică literară în acest moment istoric are valoarea unui volum de gastronomie Radu Anton Roman pentru şcolile de ospătari. Apreciez însă cartea lui Alex Ştefănescu tocmai pentru că transcede genul, pentru că reuşeşte un fusion fericit de pamflet şi de bune moravuri în literatură. Ceea ce a urmat se înscrie în ciclul dialogului mutului cu orbul. Răspunsul respectivului a fost: "ar fi fost mai interesant dacă i-ar fi criticat pe cei consacraţi, plini şi ei de bube." Categoric, cartea lui Alex Ştefănescu este un subprodus, lipsit de marile performanţe ale detectivismului critic din literatură. Prin urmare am înţeles atunci cam cum va arăta volumul de critică al mult mai tânărului critic. Un volum în care esteticul ar fi oferit măsura literarului. Aşadar avem de-a face şi cu un estet.

Lume rară în România actuală. Lume serioasă, pusă pe fapte mari. Noi nu scriem pentru vulg, noi nu ne pierdem zilele şi nopţile cu povestioare despre Tonciu, Bianca Drăguşanu sau blonda penală de la Bambi. Noi vom revoluţia percepţia colectivă (adică elitistă, pentru că restul nu digeră astfel de literatură) cu privire la Florina Ilis, Ruxandra Cesereanu sau Gabriela Adameşteanu. Sau Ana Blandiana. Chiar aşa, acum a venit momentul să înţelegem că ciclul Arpagic nu este decât o lătură şi că "Dimineaţa pierdută" o transcriere a unui seans cu Hortensia Papadat-Bengescu.

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...