Citesc Principii firimiturilor de la Abd-Allah http://memorii-bizantine.weblog.ro/ şi mă declar întru totul de acord cu pledoaria pentru cultivarea nebuniei în interiorul cetăţii. Aici însă intervine o problemă, legată mai cu seamă de proporţii. Iniţial am vrut sa spun "cultivarea cu măsură a nebuniei", după care am înţeles că tocmai acest "cu măsură" reprezintă pericolul. Să pui măsură normalului este probabil cel mai "fără măsură" gest omenesc, la care, nu de puţine ori s-a apelat. Lagărele reprezentau şi ele tot o măsură. Să se anunţe prin decret public că se tolerează anual supravieţuirea a câte 10 miei cu 5 picioare iar ar produce valuri. Probabil că cel mai simplu ar fi să ne facem că plouă, şi ajung de departe la chiar nuanţa la care făcea trimitere Abd-Allah. Portretul robot al poliţistului român este zugrăvit tendenţios doar din motive de marketing.
"Deşi conducea o maşină ştiută numai de el, nu deţinea un carnet de acelaşi fel. Motiv pentru care le propuse un troc. Dacă nu îl amendau, urma să îi ducă la unu’ pe care nu ştia cum îl cheamă dar despre care aflase că are armă fără a deţine şi un permis pentru ea. Pentru cei doi poliţişti ziua devenea roză cu vipuşcă roşie.
L-au urcat în maşina lor cu girofar şi i-au ascultat nerăbdători îndrumarea."
În realitate, cei doi poliţişti de la Abd-Allah descoperă El Dorado, labirinturile invizibile ale oraşului din vis. Acolo probabil, etern tineri, o vor întâlni pe Pena Corcoduşa în toată splendoarea ei de femeia încă inconştient de netrecută. Sau poate că nu, poate că Sexy Izraela îi va invita la o cafea cu zaharină, urmând împreună să poştească o ţigară cu filtrul mânjit cu ruj.
P.S.
Nebunia ca marcă este atât de relativă, poate pe cât de relativă este şi realitatea. Singura diferenţă este că dacă ai găsit oraşul de aur din care ulterior eşti expectorat, vei vedea lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă. Referinţe critice: Tinereţe fără bătrâneţe, The Chronicles of Narnia, Trilogia inelului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu