Băiuţeii, între anamneză şi folclor

Băiuţeii fraţilor Florian este o carte care ar fi meritat să aparţină unui autor anonim. Îmi place cum sună asta: toate aceste moşii aparţin de drept omului inexistent... Cele de mai sus reprezintă cea mai bună dovadă a unui egoism subliminal. Aşa mă comport când îmi doresc ceva cu desăvârşire, depun eforturi să trec acel lucru în avutul obştesc, reminiscenţe ale neocomunismului căruia îi sunt tributar. Băiuţeii aparţine fraţilor Florian doar în măsura în care pornim de la premiza că avem în faţa locului un jurnal. Dacă e însă ficţiune, scuzaţi-mi cupiditatea, dar am de făcut o împărţire frăţească între Salinger, Cărtărescu, G.M. Zamfirescu, Ferenc Molnár, Mark Twain şi Faulkner. Şi mine. Anumite fragmente îi au ca scribi pe fraţii Florian, pe o idee de mine. Pentru că - şi aici ceea ce voi spune e pe riscul meu - copilăria în Bucureştiul anilor ’80, indiferent de universalitatea copilului, porcăria aia cu Nică şi copilăria copilului universal, pe care trebuia să o învăţăm pe dinafară în comentariile de liceu, era universală prin nevoie. Trăgeam cu toţii cu cornete prin ţevile subţiri de electricitate, pentru că nu ne permiteam nici arbalete şi nici alte drăcării. Şi era al naibii de bine. Iarna ne dădeam pe derdeluş cu aceleaşi sănii de lemn, făraşe şi pungi de plastic pentru că mai mult nu avea sens. Spre anii ‘90 mai apărea câte un tolomac cu bobul acela cu ghidon de pegas şi se cam juca singur. Mingea de 18, de 35, zmee, palete de badmington, bobo, coardă…

Dogmatismul acesta nu îmi aparţine, el este proprietatea unei nostalgii însoţind precum umbra liberul arbitru. Prin urmare, fraţii Florian nu ar putea ăn veci scandaliza cu cartea lor, ceea ce şi-ar fi putut aroga, şi au şi reuşit de altfel fiind echilibrul. La patru mâini, Băiuţeii este o scriere Jekill/Hyde, cu sinapse ciupite uşor şi cu o uimitoare cursivitate între imediat şi oniric. De aici universul deschis şi reţinerea de la patimă. De aici luminozitatea străbunilor, dandysmul cosmopolitului Mircea în comparaţia cu portretul înneguratului Vasile Badislav-Cărtărescu.

Îmi amintesc de fragmentul vizual din Shawshank Redemption cu inscripţia de pe peretele motelului Brooks was here. Citind Băiuţeii îţi vine să scrii pe fiecare pagină pe care te regăseşti: şi cutare a trecut pe aici!