Nu sunt un tip religios. Nu sunt un tip religios tocmai datorită zelului cu care nişte imbecili reinterpretează dogma, de fapt nici măcar nu o mai interpretează, pentru că asta ar însemna că măcar înţeleg câte ceva din esenţa acesteia. Aceştia pur şi simplu folosesc modele patriarhale, arhaice, gândite pentru un anumit moment, fără a înţelege că, pentru a le păstra veşnic vii trebuie să le adaptezi. Este, ca şi în artă, loc pentru mai multe interpretări, cu cât mai diverse, cu atât mai atrăgătoare la un public numeros. Este loc şi pentru "Romeo şi Julieta" lui Zefirelli, dar şi pentru "Romeo + Julieta" în regia lui Baz Luhrmann.
Faptul că alţi bigoţi încearcă acum să închidă Playboy Portugalia pe considerente numai de ei ştiute ar trebui să mă lase rece. Există o vârstă, zic eu, când Playboy este o necesitate, poate pentru unii chiar un gadget frivol prin care declară public anumite lucruri. Îmi amintesc de un văr, un cretinoid de expus în hol la Antipa care avea o astfel de colecţie. Repet, la 14 ani e un "must", dar la 30 nu mi se pare un titlu de glorie să ai câteva astfel de reviste, mai ales apărute în România. La o petrecere de tristă amintire în Braşovul natal al acestuia, dintr-o eternă şi fascinantă plictiseală s-a ajuns la un anumit moment ca toţi cei prezenţi să răsfoiască revistele acestuia. Şi una dintre pagini s-a desprins. Nu s-a rupt, pur şi simplu s-a dezlipit. A ieşit un circ monstruos pe care ipochimenul ăsta de văr încerca să îl camufleze. În cele din urmă eu si o parte din invitaţi ne-am făcut bagajele şi am plecat înapoi spre Bucureşti, fără să mai putem tolera mojicia ăstuia. Apropo, lucrurile ăstea se întâmplau în seara de 1 ianuarie. Puteţi să înţelegeţi de aici cam ce relaţie am eu cu Playboy ăsta. Însă acesta nu este un motiv să dezinformez şi să profit de buna credinţă a fundamentaliştilor religioşi, pentru că în acelaşi timp îi defavorizez pe hermeneuţi şi pe literaţi. Interzicând apariţia Playboy, ediţia portugheză, bigoţii nu fac decât să îi pună cătuşe lui Saramago (în Portugalia, pentru că peste Ocean scrierile sale sunt mai ales acum apreciate, poate chiar supraapreciate) şi să îl îndepărteze pe Iisus de la speciala sa umanitate.
Lucrurile ăstea mă îndepărtează de biserică. Poate că mă şi îngrozesc. Mă întreb dacă nu ar trebui ca de acum încolo, orice autor (la anonimi apare o problemă) să îşi încheie operele cu câte un Testament, în care să explice exact ceea ce a vrut. Miroase a metaliteratură, dar putem să o numim generic Testament. Pentru ca nu cumva peste timp, să apară alţi fundamentalişti, alţi bigoţi, alţi complexaţi (pentru că până la urmă complexele există şi fac şi legea, cu sau fără vorba lui Freud) care să pună cătuşe libertăţii de exprimare şi de interpretare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu