Consider mai de senzaţie exprimarea rezumatului
din articolul dedicat Cosminei Păsărin în Libertatea decât toată atitudinea așa-zis scandaloasă a acesteia. Faptul că o ”păsărică” mimează masturbarea nu face decât să sugereze o anumită stare de normalitate, pe care mi-era teamă că aceasta o pierduse. Mă și gândeam cu groază că în doar câteva luni ”păsărica” cu pricina va deveni cel puțin la fel de atrăgătoare ca Delia Budeanu, prezentatoarea celei mai lungi telenovele din istoria televiziunii. Pe urmă, mulți ani mai târziu, de ordinul deceniilor, dacă timpul ar fi fost blând cu mine aș fi ajuns poate să o și aud din nou pe ”păsărică”, trecută, stafidită, cântând trance-ul de altădată... TVR, acest hidos corp de fier-beton i-ar fi răpit pentru totdeauna nurii. Nu a fost însă nevoie. Faptul că TVR îi desface acum contractul trebuie interpretat corect: Păsărin nu a fost ”exmatriculată” pentru vulgaritate, ci pentru simulare de hardcore.
”Cosmina Păsărin a fost dată afară de la TVR, după ce in presă au apărut fotografii cu acesta care au fost interpretate ca fiind cu tentă erotică.”
Întreb și eu: oare nu vi se pare normal să fie dată afară de cel pe care tot simulează, în van, să îl introducă? Să îți bagi TVR-ul între picioare însă, mi se pare dincolo de orice fantezie sexuală, este, după cum am mai spus, de-a dreptul hard-core. Hard-core moldovenesc, firește. Prin urmare, ceea ce s-a petrecut în interiorul TVR-ului este o reacție a orgoliului acestui organ folosit doar pentru simulare. Aproape ca în Carrie, organul s-a răzbunat, inanimatul a prins viață. Și ce a făcut el? A dat afară ”păsărica” din incintă.
Ladies and Gentlemen (especially Gentlemen): ”păsărica” has left the building! One more building...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu