Ieri s-a consumat tragedia de la Tuzla. E cumplit şi al naibii de posibil, ca în orice clipă, dintr-un motiv sau altul avioanele să se prăbuşească, fie ea eroare umană sau defecţiune tehnică, în comparaţie cu, să zicem automobilele. E drept că accidentele auto domină într-un top al catastrofelor, în comparaţie cu cele aeriene, foarte puţine la număr, şi poate şi de aceea acestea din urmă par cu mult mai tragice. Îmi amintesc de un bun prieten care a avut ghinionul să derapeze, cu viteză foarte mică de altfel prin parapet direct într-o râpă. Norocul lui însă a făcut ca în acea râpă să se trezească păscând o vacă. Prietenul ăsta a scăpat cu viaţă numai datorită acestui nefericit animal în care a intrat în plin. Astfel de cazuri fericite nu îşi păstrează însă valabilitatea şi în cazul avioanelor, deşi, trebuie să recunoaşteţi că norii prezintă potenţial în ceea ce priveşte amortizatul căderii. Am aflat că printre ei se afla şi un focşănean de-al meu, şi cred că v-aţi obişnuit deja cu patriotismul meu local. Dumnezeu să-i odihnească, sau poate din contră, să nu îi odihnească deloc ci să le dea de lucru - cred că întotdeauna e loc pentru aceşti oameni dedicaţi!
Ce mă scoate din sărite însă este tembelismul cu care toată presa nu mai are acum alt subiect decât această dramă. Am asistat ieri la un circ de zile mari. A ieşit de la naftalină Iovan (ăla cu Romaniţa) şi Mândruţă care se zice că ar fi un fel de expert. Care mai de care mai nebăgat în seamă de presă în ultima vreme are acum ocazia să îşi exprime părerea. Dacă treci însă de acest şoc, de aceşti ţuţeri de serviciu şi îţi spui că asta e, nu se poate rău mai mare descoperi altceva. Ziarişti zeloşi care se apucă să strângă informaţii despre răposaţi. Primul lucru pe care ţi-l spui este: dă doamne să avem norocul cu un ziarist comod, nu cu unul flămând, care să arunce cu rahat în imaginea morţilor. Dar ce ne facem când dăm peste ziarişitii comozi şi flămânzi, în sensul că nu se zbat prea mult pentru subiect, dar când îl au îl dau aşa, brut? M-ar amuza argumentul de: "cine-verite". Ideea e că am asistat dimineaţă la un astfel de circ. O domniţă ziaristă vroia să ne convingă cu orice preţ cât era de special căpitanul. Am auzit ţaţe povestind cum la un moment dat un avion a coborât mult de tot şi să vezi şi să nu crezi, ţaţo, ce era, era vecinu', căpitanul, care ne făcea cu mâna. Altcineva, parcă rupt din Caragiale povestea de ce era special căpitanul. Pentru că avea un căţel şi intervievata o căţea, şi căţeaua îl iubea mult pe căţelul căpitanului şi ce haios erau cei doi căţei împreună... WTF? Mizeria asta a pus capac. De ce trebuia cineva să ne convingă că şi piloţii sau paraşutiştii sunt oameni şi că, cel puţin defuncţii în cauză, nu aveau aere de vedetă? Să fie vorba despre un sindrom postIovan? Sau să fie doar o încercare de resuscitare a milei? Să fi ajuns românul atât de insensibil încât un titlu de genul: "era un om bun" să nu mai aibă nici un efect?
CONCLUZIE/ ÎNDEMN:
Stimaţi vecini:
1. Blogaţi-vă vecinii!
2. Parolaţi conturile cititorilor!
3. Securizaţi blogul!
Aşteptaţi tragedia! Într-o zi povestirile voastre vor face senzaţie şi ne vor convinge că dincolo de abrutizarea şi de indiferenţa noastră de zi cu zi o parte din noi plângem totuşi la "Rocky 1, 2 sau 3" şi o altă parte la "Viaţa e minunată", că dăruim bomboane copiilor fără să fim pedofili, că avem grijă de soacrele noastre fără să nutrim dorinţe de otrăvire sau de pus piedică, că ne trezim la meciuri urlând şi căzând în genunchi ca nişte copii şi că nu doar de zilele lor, ci pur şi simplu atunci când ne apucă le facem soţiilor sau iubitelor mici cadouri de suflet, şi nu neapărat "agregate practice în bucătărie". Nu zic că un "Dumnezeu să-l odihnească!" poate salva altruismul românesc, dar cred că cel puţin poate ajuta la conservarea tezaurului nostru de limbă română...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu