Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

duminică, iulie 25, 2010

Pepene mare în cadă

Acum vreun an râdeam cu lacrimi la un post al lui Lucian Dan Teodorovici despre Iliescu, supraviețuitorul din cadă. Cred că în ziua aceea cineva, o divinitate în orice caz, nu mă interesează detalii, dacă e nocivă, păroasă sau purtătoare de viroze, mi-a recunoscut invidia. Nu îl invidiam pe LDT pentru că a găzduit un pește în cadă, fiindcă și eu la rândul meu am oferit cam tot atâta vreme custodie cada mea unei rațe, care ulterior s-a dovedit a fi oloagă, prin urmare, cada noastră devenise un fel de alinare pro-bono. Din nefericire pentru rață, bunicul nu a mai fost la fel de tolerant, după vreo două săptămâni scurtând-o de gât. Îl invidiam pentru suprarealismul momentului, pentru umor și pentru metatext. Ei bine, alaltăieri mi-a ieșit zânuța în cale. Nu cu pește ci cu un pepene. Nu sunt un mare mâncător de fructe, poate tocmai de aceea când mă lovește devin un sălbatic. Deja pupilele mi se dilataseră, și, ca în desene animate derulau imagini cu pepeni verzi, cu miezul roșu, supurând. Am luat pepenele, BebeBebe NU, dar Doamna Doamna și Domnul Domnul repede au pus botul.

Distracția a început când, acasă, BebeBebe ne-a pus în vedere faptul că un astfel de monstru nu își poate găsi loc în frigiderul nostru, umplut până la refuz, în principal cu lichide, cărnuri și ”cașcaval de-ăla bun”. Căldură mare, nici vorbă să scoatem lubenița pe balcon. Așadar o sclipire de moment și cada se umple cu apă rece. Pepenele, ce să mai zic, ca peștele în mare. Numai că în seara cu pricina nimeni nu a mai avut stomac pentru minunea verde, zemoasă. Cel puțin așa presupun... A doua zi dimineață, la duș, ce facem cu pepenele. Pus în ligheanul de rufe, cu apă rece. După duș, băgăm pepenele la loc. Și seara iarăși dușuri și iarăși pepenele în lighean. Și iarăși pepenele în cadă, pentru că iarăși nu mai aveam stomac pentru pepene. Și uite-așa, astăzi Doamna și Domnul au luat drumul Bucureștilor și noi ne-am trezit cu același pepene, pe care va trebui să îl mănânc de unul singur. Că BebeBebe nu servește. Dar nu în seara asta. Și cum s-a mai răcit puțin afară, am scos ligheanul în balcon. Dar în curând vine iar canicula. Mă gândesc că dacă îl mai țin o lună, de la 1 septembrie (data la care voi închiria garajul) îl voi putea duce la considerabil mai puține grade. Acolo cred că îi voi pune la dispoziție însă o găleată, pentru că deja simt că am abuzat cam mult de ligheanul de rufe.

2 comentarii:

yesterday me spunea...

pepene rulz, frate! papa-l!

Vasile Sensual spunea...

Ți-am urmat sfatul și l-am înjunghiat de îndată ce am primit sfatul tău. Nu mă simt însă vinovat de asemenea atrocitate, pe tine te consider vinovatul moral. Dar mi-a plăcut, minunat momentul. de pepene ce să mai spun...
Dacă voi mai căsăpi încă unul săptămâna asta să însemne oare că am devenit criminal în serie și tu un manipulator patologic?

Pleased to meet you, hope you guess my name...