Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

marți, iulie 13, 2010

Bilanț post-Mondial, vuvuzele și Ionel Stoica


Gata Campionatul Mondial 2010. De fotbal... Iată aşadar darea mea de seamă cu privire la ce s-a întâmplat, acum când ar trebui să gândesc la rece. Concluzia finală e că nu mi-a plăcut. După primele 4-5 meciuri eram entuziasmat, poate şi datorită penuriei de fotbal de calitate, acum, când e gata recunosc cu mâna pe inimă că nota mea finală este sub cea de trecere. Faptul că zilnic, în jur de 20.15 deschid televizorul nu este din vina CM 2010, ci a faptului că fac eu tot felul de fixaţii nefericite - reflex necondiţionat. Oriunde aş fi, zilnic la 20.15 apăs butonul "on" al telecomenzilor pe care le am la dispoziţie. Acum staţi să ascultaţi şi continuarea: după circa 5-10 minute apăs pe "off". Cam aşa am făcut şi anul ăsta în proporţie de 40%.

De vină pentru elanul meu de început au fost Germania, Japonia, Coreea de Sud şi Uruguay chiar în ordinea asta. Aş putea spune că pentru ele am continuat să urmăresc această competiţie iar pe măsură ce au fost eliminate m-am dezis de tot acest spectacol. M-au uns pe suflet eliminările "premature" (ar zice unii) ale Italiei şi Franţei. M-a dezamăgit prestaţia Angliei, echipa mea de suflet, dar într-un fel asta m-a și ajutat să nu violentez pe careva în momentul partidei cu Germania, după care am ţinut cu aceştia din urmă. Ştiam că Anglia va pierde, chiar cu penaltiul care i se cuvenea tot ar fi pierdut. M-a întristat fotbalul urât practicat de Spania, italienesc, nici măcar pragmatic, aş zice mai degrabă conştient: noi avem o echipă de vedete și câștigăm oricum. M-a întristat de asemenea Olanda, cu un joc de asemenea tacticizat ca al Germaniei dar fără lecția învățată atât de bine, încât deseori am avut senzația că un pitic mic, le-a vegheat cărările. Din nefericire pentru ei doar până în finală. M-a întristat Robben (de ratarea lui Gyan m-am bucurat!)și m-au încântat Forlan și Suarez, ambii inegali, inconstanți dar cuceritori. Și m-a mai enervat arbitrul dobitoc din finală, care mai avea puțin și și-ar fi dat și lui un galben.

În ciuda valului general care contestă vuvuzela și alte zgomote similare, țin să declar în fața națiunii că am vuvuzelă, că am folosit-o, ba mai mult, am și mânuță păcănitoare cu culorile Germaniei. Apropo de culori, vuvuzela e în culorile Franței, dar a fost un cadou atât de minunat și mi-am amintit de o maximă: când iubirea e mare culoarea nu mai contează. Nu în ultimul rând, pe cei cu fobie la vuvuzele îi sfătuiesc să nu stea prea mult în preajma mea. Dacă îmi sună telefonul își vor blestema zilele.

Dincolo de cele expuse am vreun regret referitor la CM 2010? Da! Că nu am avut ocazia să văd măcar un singur meci comentat de Ionel Stoica, pe care îl știam de mult plecat. Continua constipație cramponată și cadența acestuia de cititor profesionist de ferpare probabil că m-ar fi ajutat să aloc mult mai puțin timp acestui eveniment, care cred că a meritat în proporție de 8%.

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...