Pregătire mentală şi alte câteva coşmaruri de zi

În ultimele zile mi s-a întâmplat ceva special, aş putea zice, acesta fiind şi motivul absenţei mele. Am avut o revelaţie legată de prietenie, am luat o hotărâre legată de responsabilitate şi am pornit un proiect. Evident, nu e vorba de agitaţie, lucrurile au decurs mult mai lin decât par ele aşa enumerate.

Încep cu revelaţia. Ar trebui poate să cad în patetism şi să exclam: "prietenia e un kkt, ea nu există decât în stare descompusă". Evident, fals. Prietenia există, dar uneori dai peste un hoit tocmai ieşit de la retuş pe care îl mai şi abordezi ca pe multvisata Scarlet Johanssen: "auzi păpuşă, n-ai vrea ca singurătăţile noastre să se întâlnească mai pe seară?" Ei bine, începutul revelaţiei şi finalul acestei prietenii se învârte în jurul noţiunii de "pregătire mentală". Tu stai în fundul unei fântâni, cu lanţul rupt şi aştepţi salvarea. Apare la ghizduri el, sau ea, prietenul/prietena şi îţi râd în nas: "sanchi". Te dai de ceasul morţii după care, câteva ora mai târziu respectivul ipochimen îşi aruncă un ochi asupra ta şi îţi zice: "hai că nu e tocmai rău, ai avut timp să te pregăteşti mental". Multă, multă mu...zică.

Hotărârea cu responsabilitatea e următoarea: am început să iau ore de conducere pentru că deceniul scurs de la luarea carnetului şi condusul ocazional îşi spun cuvântul. Ca să nu mai zic că m-ar durea sufletul pentru Moby.

Vă ziceam că am pornit un proiect. Tot nu apucam să scriu, iar atunci când eram realmente hotărât să fac acest lucru, scriam un rând, îl ştergeam de 10 ori şi pe urmă începeam zaparea şi inerent îmi ieşea în cale un meci. Aşa a fost aseară cu meciul St.Pauli, echipă din B în Bundesliga, dar spectacol asigurat. Mă rog, să revin. Mi-am luat reportofon deştept, mi-am instalat Dragonul şi am început să dictez. Acum să vedem cum e cu recunoaşterea textului în engleză. Am până acum material de 3 minute, adică un mare rahat, dar mult peste ce am reuşit de capul meu în ultimii 3 ani.

O să revin cât de curând, deşi am un mare secret legat de blogul ăsta pe care până la urmă e bine să îl aflaţi de la mine.

Pulica, placheta şi iubirea...

Iată câte ceva din bucuriile muncii de corector sau tehnoredactor de carte. Dai peste un text şi începi sa cauţi posibilităţile ca în urma unei greseli de dactilografiere sa rezulte un mare caraghioslâc literar.

Postul acesta este un omagiu adus Voichiţei Ionescu, redactor, tehnoredactorului Mircea Tătar şi tehnoredactorului computerizat Liliana Kipper, în 1998 la Editura Fundaţiei Culturale Române. Cartea "măscărită": Z. Ornea - "Sămănătorismul".

Ziceţi şi voi dacă "pulică" nu vă sună a termen reminiscent de sămănătorism. Aşadar: "îşi pulică placheta Iubire"...

P.S.

Mersi Sora Lunii!

Baba Porno contra constipaţiei acute

Pentru că am scăpat instantaneu de nesuferita de constipaţie.

Mai bun ca sportul, rhamnolax, fructele pe bază de fibre şi lichidele în număr mare.

Număr de cod: Baba Porno - Porno Profesoara!

Adevărul e că asta ne mai lipsea dupa PornoPiticul, SexyBrăileanca, Magda Ciumac şi alţi frici ai naturii...

Cărţi toxice interzise şi vedete-lumpeni administraţi cu linguraţi

Astăzi mi-a fost dat să citesc un articol care vorbeşte despre "politica de protecţie" a societăţii, care face tot posibilul să nu lase în mâinile tineretului cărţi care, prin intermediul unora dintre pasaje ar putea să-i influenţeze negativ viaţa. Acum câteva zile chiar vorbeam despre faptul că deja cărţile au devenit un lux şi iată, astăzi aflu mai multe despre descurajările la care apelează societatea pentru a îi face pe tineri să se refugieze tot mai mult în universul plăcerilor neîngrădite de pe Internet. Din păcate aici nu intră şi cartea electronică, deoarece, dovedit lucru, nu este tocmai plăcut să lecturezi sute de pagini pe ecranul calculatorului.

Iată câteva cărţil interzise în şcoli sau marginalizate în societate şi motivaţia arată astfel:

Adio arme - Ernest Hemingway
Publicat în 1929, romanul face ca revista din Boston care tocmai îl publicase să fie interzisă pe motivul că plotul este mult prea sexual. Italia de asemenea interzice cartea datorită portretizării armatei în retragere din Caporatto. Nazişti ard cartea în 1933. În 1939 Irlanda interzice şi ea romanul. America se bucură de un mare număr de şcoli care au interzis citirea acestei cărţi datorită componentei sale sexuale.

De veghe în lanul de secară - J.D. Salinger
În 1960 o profesoară este dată afară din învăţământ pentru că a îndrăznit să le ceară elevilor săi de clasa a XI-a să o citescă. Între 1961 şi 1962 este ce mai cenzurată carte în licee şi colegii. America o interzice în şcoli pe motivul că ar fi anti-ariană, blasfemică, profană, rasistă şi preponderent sexuală. Să râdem copios în faţa contradicţiei în termen între anti-arian şi rasist. Un studiu confirmă că mulţi ucigaşi citesc această carte imediat după comiterea crimei.

Fructele mâniei - John Steinbeck
Municipalitatea din Kern interzice romanul considerându-se insultată de modul în care Steinbeck descrie locuitorii localităţii. Biblioteca East St. Louis arde cartea, aceasta fiind de asemenea interzisă în Buffalo, New York şi Kansas City. Şi acum aceasta este interzisă în licee pe motiv de limbaj. În 1953, Irlanda a catalogat cartea drept obscenă, interzicând-o. În 1973, 11 editori de carte din Turcia sunt acuzaţi de "răspândirea de propagandă defavorabilă statului turc".

Amantul doamnei Chaterley - D.H. Lawrence
Sub incidenţa unei legi engleze cu privire la obscenitate, datând din 1959, cartea publicată în 1960 de Penguin a fost una dintre primele acuzate. Această lege le acorda editorilor dreptul de a lansa cărţi discutabile, câtă vreme scriitura este considerată ca având valoare literară. Editura Penguin nu este găsită vinovată, cartea fiind mai întâi disponibilă în Anglia. Ulterior procesul avea să ia forma unui show BBC intitulat “The Chatterley Affair.” Australia nu numai că a găsit cartea ca fiind acceptabil de obscenă, dar şi-a permis luxul de a interzice editarea unei cărţi ce reda procesul britanic cunoscut sub numele de Procesul lui Lady Chatterley.

Lolita - Vladimir Nabokov
Lansată în 1955 cărţii nu i se acordă prea multă atenţie până ce Graham Greene nu avea să o laude într-un interviu pentru The London Times. Citind această declaraţie, editorul de la Sunday Express declară că această operă literară "nu este altceva decât pornografie curată". Acesta este momentul în care cartea începe să fie interzisă în Marea Britanie. În decembrie 1956, Franţa continuă linia britanică, repetând această ispravă alături de Marea Britanie şi în 1959. Anii următori Argentina şi Noua Zeelandă au interzis ambele cartea. De data această America şi-a arătat neaşteptata clemenţă, în primele trei săptămâni de la lansare vânzându-se în peste 100.000 copii.

În concluzie, puţin realism domnilor cenzori. Interziceţi literatură dar promovaţi SexyBrăilence, BabePorno, Ciumace, SexyPitici, Toli şi alţi troli asemănători. Ce aţi rezolvat aşadar? Probabil nimic mai mult decât că v-aţi rupt în figuri...

P.S.

Mersi Sora Lunii!

Univers vegetal

Vă mai amintiţi de Talking Heads? Nu? Dar de David Byrne? Nu? Ia faceţi bine şi sorbiţi o guură de muzică bună. Aşa zisul art-rock în măreţia sa, un cântec numai bun pentru noi toţi cei care am da apartamentul de bloc pe o căsuţă rudimentară cu curte sau mall-urile şi mac-urile pentru un grătar pe malul râului.

Minunăţia aceasta se numeşte "Nothing But Flowers" şi o puteţi asculta într-o interpretare a trupei, după care, dacă v-a prins veţi avea ocazia să îl ascultaţi pe David Byrne însuşi.

Vizionare plăcută.

"Bono on Bono" - sau universalitatea simplităţii

Scurt interludiu cu VIP-uri pentru a ieşi puţin din starea tragică a evenimentului petrecut în Ungaria. "Bono on Bono" nu e una dintre cărţile H pe care le-am luat luna trecută cu intenţia declarată de a îmi completa biblioteca din WC. Este vorba despre un interviu de trei sute şi ceva de pagini cu Michka Assayas, în care, tematic Bono se reinventează. Acum trebuie să fac o distincţie clară între "cărţile H" de tot râsul, cele penibile, sordide, care se numesc cărţi doar pentru că cineva s-a gândit să le tipărească, lege şi să le pună coperţi şi celelalte, care dacă ar avea titlul schimbat şi probabil şi catalogarea de gen ar putea fi uşor promovate la nivelul de carte pentru "Raftul cel mai de sus". "Bono on Bono" este ceea ce este doar pentru că se referă la o persoană nonfictivă, pentru că se consideră un "reportaj" şi pentru că pe copertă tronează VIP-ul cu pricina. În rest, vorba comentariilor din liceu, nu este altceva decât "copilăria artistului universal".

E plăcut, relaxant, sănătos, ca într-o lume guvernată de excentricităţile luxoase şi de prost gust ale VIP-urilor să dai peste unul ca Bono, excentric dincolo, la secţiune nonrockstar. Cartea asta este o gură de bun simţ şi de oxigen, de simplitate, omenie şi nu în ultimul rând, un exemplu de autocontrol. Pasaje de-a dreptul dezarmante le citeşti şi te bântuie, nu pentru că nu ar fi normal, ci pentru că ai uitat că cineva din lumina reflectoarelor mai poate gândi atât de simplu şi elementar. Vorbind despre turneul "PopMart", Bono povesteşte reacţia pe care o are Ali atunci când solistul îi explică că, în cazul în care prezenţa publicului s-ar reduce cu 10% ar fi cu toţii falimentari. Ali îi răspunde sec: "Am vinde casa mare în care trăim şi ne-am lua o casă mai mică, cum au prietenii noştri." Sau alta, de data aceasta de-a dreptul cinico-celtică. La aflarea veştii că Bono, fiul său va avea primul copil, tatăl său, cu care solistul a întreţinut întotdeauna o relaţie "tensionată", izbucneşte într-un râs sănătos, de neînţeles. Bono îi cere explicaţii şi tatăl său îi răspunde: "Revenge!"

Nu ştiu dacă "Bono on Bono" a fost până acum tradusă în România, dar cred că ar face mult bine celor care tocmai se află pe pragul "demonizării" VIP. O carte sinceră, naturală, structurată bine de Michka Assayas, care dincolo de faptul că are experienţă de jurnalist mai beneficiază şi de calitatea de "prieten" al lui Bono.

Încearcă Antena3 să modifice lexicul limbii române?

Iată o dovadă de mare profesionism din partea celor de la Antena 3. E drept că această eroare, a fost corectată câteva minute mai târziu, iar în acest caz cel demn de lăudat sunt eu, cel care m-am mişcat foarte repede, aşa că nu îi putem acuza pe cei din "trust" de intenţia oneroasă de a modifica lexicul limbii române. E doar o eroare umană, aşadar...

Un sportiv cât un politician desăvârşit

Probabil că aţi aşteptat un text alături de fotografia lui Marian Cozma, lucru care iată, se întâmplă de-abia acum, la trei zile de la moartea fulgerătoarea a acestuia. Ei bine, nu am putut, pur şi simplu după tot ce s-a scris şi spus orice aţi fi citit aici ar fi avut doar valoare de deja-vu. Marian Cozma nu mai este printre noi, lăsându-ne însă moştenire minunatul său spirit de luptător şi ceva la care, sigur, niciunul dintre noi nu s-ar fi aşteptat: reconcilierea.

O concluzie, un recensământ al deznodământului ar putea să se enunţe în felul următor: un român moare în braţele unui maghiar, un sârb şi un croat sunt spitalizaţi împreună, maghiarii din Veszprem ies în stradă în amintirea lui Marian, maghiarii din Seghedin, rivalii celor din Veszprem ies în stradă în amintirea lui Marian, prim-ministrul Ungariei, Ferenc Gyurcsany îndeamnă la reconciliere şi la omenie iar tatăl sportivului român repetă îndoliat că nu este drept să tai o pădure din cauza unui copac uscat.

Aceasta este moştenirea lui Marian Cozma. Omenia. Poate că ar trebui ca anual, un premiu care să poarte numele lui Marian Cozma să fie decernat unui maghiar sau român care prin implicarea sa civică ajută la doborârea ideilor preconcepute legate de relaţia româno-maghiară... Măcar de-am fi învăţat ceva din această tragedie...

P.S.

Îi mulţumesc lui Adam pentru copyrightul fotografiei cu părintele îndoliat!

Rutina, moartea surprizelor

V-aţi întrebat vreodată câţi prieteni vechi pierdeţi zilnic, respectându-vă tabieturile? Să strâng puţin cercul, câţi prieteni vechi pierdeţi plecând zilnic la serviciu la aceeaşi oră? Uite, de pildă eu plec întotdeauna spre birou în jurul orei 8.45. Astăzi am făcut o excepţie, urcându-mă în tramvai la ora 8.10. Surpriză, la una dintre staţii mi se pare că văd un tip pe care nu l-am mai văzut de 8 ani. Evident că nu m-am grăbit să-l abordez, de teamă să nu mă înşel. M-a abordat el pe mine. Szilard, pe care nu l-am mai văzut de 9 ani.

Şi acum să utopizez. Dacă zilnic am varia rutina cu câteva minute, astăzi 10 minute, mâine 15 şi tot asta, apoi după ce se împlineşte ciclul 8 minute, 11 minute... am avea şansa să îi reîntâlnim pe toţi aceia care la un moment dat au dispărut. Nu credeţi că precizia modernităţii este urmare a unei conspiraţii care are ca scop izolarea individului în societate, într-un grup previzibil şi uşor controlabil? Sună deja a Orwell, nu?

Singura cale de a ieşi din teoria conspiraţiei şi din utopie în general este Sheena, ea care cântă despre iubitul ei din clasa muncitoare care dacă ar varia cu câteva minute, sau care dacă ar pierde trenul din dimineaţă poate şi-ar schimba locul de muncă. Aici, avansat în funcţie, va constata la un moment dat că iubita nu mai e valabilă, prin urmare ar părăsi-o alegându-şi una nouă, pretabilă la noul statut. Câtă vreme are un iubit conservator, Sheena poate cânta mult şi bine, ferită de surprizele neplăcute. Doamnelor şi domnilor, Sheena Easton (care s-a bucurat de serviciile lui Prince până ce acesta a întârziat dimineaţă 10 minute) :

Sheena Easton-Morning Train
Asculta mai multe audio Muzica »

Dirty Deeds Done Dirt Cheap - Nikita

Azi zi draconică, de genul nu apuci să termini ceva că apare altceva, din fericire s-a încheiat mai mult decât bine şi iată, mă revanşez pe toţi cei care au aşteptat să citească ceva în cursul zilei. Mi-am pus câteva întrebări retorice, o parte dintre ele au fost uitate, altele ba. Una dintre acestea este legată de Nikita, vorba unui tip mişto de la Poliţia Capitalei ”Nikita şi mai cum?” Moment de nedumerire celestă. Răspunsul vine: Mihaela Ispas. Am dospit mingea ridicată la plasă de Doamna Haudi Partââânăr după care am dezvoltat-o. Întrebarea este: din ce trăieşte domne Nikita asta, pentru că nu îmi amintesc să îşi fi declinat o anumită meserie?

Răspunsuri posibile: publică literatură sub pseudonim. Am câteva bănuieli cum că Mircea Cărtărescu nici măcar nu a existat, băiatul acela care m-a făcut să cred că în sfârşit România s-a sincronizat literar cu lumea bună fiind un figurant plătit de Nikita pentru a îndepărta suspiciunile.

Răspunsuri posibile: prăseşte gupi care din fundul acvariului cântă pe de rost ”Luca Brasi sleeps with the fishes” sau este implicată în monta de căţei pitici, negri, cu burtă mare şi picioare disproporţional de lungi şi cu coada îmbârligată în scopul de a fi omologată în curând această rasă.

Răspunsuri posibile: lucrează la linia erotică, ea fiind vocea care îi face pe bărbaţi să îşi părăsească nevestele pentru o himeră.

Cine ştie răspunsul, rog să-mi dea de ştire. Sau poate cei de la FISC ar putea să vină cu dovezi care să certifice activitatea legală pe care o practică aceasta. Asta dacă pornim de la premiza că practică un job legal...

Simona Sensual, un înger însetat de sânge

Trebuie să fiu foarte atent ca nu care cumva să mi-o iau pe coajă de la Simona Sensual, cea care îmi face numele de ruşine. Veţi avea dovada la sfârşitul postului, dar până atunci, citiţi disclaimerul de pe blogul acesteia, rogu-vă:

”Vreau sa fac un anunt public ca incepand de azi orice insulta, jignire, calomnie etc in cadrul oricarei emisiuni tv va fi adresata CNA-ului o plangere.”

Vreau să fac şi eu un anunţ public, că începând de azi ar trebui ca în ţara asta să funcţioneze Poliţia Limbii Române, cei în culpă trebuind să ispăşească o pedeapsă ce presupune analiza sintactică şi morfologică a textelor din Playboy, de la apariţia în limba română şi până în prezent, şi toate acestea în piaţa universităţii. Recitesc disclaimerul celei care crede că goliciunea ei e mai sensuală ca blogul meu ca să mă asigur că nu va face o plângere, mă gândesc că tot la zidul de la Universitate ar fi cel mai bine, mai ales că după prestarea gramaticală, în drum spre casă Simona Sensual ar putea să facă o ”escară” la frunte chiar pe zidul anteprecizat. Acum zic ce am de zis: Simona Sensual este o agramată. Ea trimite doar semnale de exprimare, nereuşind să îşi ducă mesajul până la capăt. Ai zice că de la ecuaţiile care au promovat-o olimpică la matematică i se trage. Fals. Priviţi mai jos pentru a vă convinge de cele pe care le susţin:

Radical din 36. Dar de ce nu ar fi vorba despre un radical din 2009, ca mine?

Cin să fie, cin să fie?

De mult nu m-am mai ocupat de rubrica asta, prin urmare m-am gândit să vă provoc şi pe voi cum m-a provocat pe mine Directorul X prin intermediul acestui Quizz.

Întrebare simplă: Cine este autorul acestui tablou? Credeţi-mă, surprizele vor fi de proporţii. Acum nu vă grăbiţi să daţi numai cele mai puţin plauzibile răspunsuri doar doar pentru că v-am zis că ar fi vorba de o surpriză. Ca să îndepărtez echivocul iată câteva indicii: nu este vorba despre Marinela Niţu, Madonna, nici despre "castelana" muzicii pop-dance Anamaria Ferenţ sau Perry Zizzy şi nici despre Costi Ioniţă, un politalentat. Atunci cine să fie oare?

Deznaţionalizarea eroului necunoscut

Discuţie la limita banalului despre gesturi banale cu Oana şi Cristi. Ce naţionalitate are soldatul necunoscut dintr-o anumită ţară? În mod normal ar trebui să aiba naţionalitatea ţării care îi găzduieşte monumentul. Excepţiile presupun posibilii soldaţi care se îmbracă în uniforma inamicului pentru a scăpa, sau etniile. Evrei, nemţi, ruşi, români, unguri...

În România ar trebui să fie român, în Ungaria ungur în Polonia polonez. Ridicolul şi cinismul cărnii naţionale. An de an, şefi de stat să depună coroane la monumentele unuia şi altuia care poate nici nu sunt naţionali. De fapt nu e cinism, este apel la deznaţionalizarea monumentelor naţionale ale eroilor necunoscuţi. Silogism periculos. Dacă eroismul este general-valabil, ce rost mai are propaganda şi războaiele?

Nu ar fi mai simplu să tragă liderii naţionali un râs sănătos, să bea o duşcă şi să realizeze că inclusiv motivul conflictului este unul relativ?

Ţicleni, o introducere în hermeneutica locului sau în loc de "bienveniu şe nu"

Foarte mulţi m-au rugat să dau mai multe informaţii cu privire la mine: cine sunt, de unde sunt, cum arăt şi tot aşa pe motiv că ambiguitatea întreţinută nu face decât rău apropierii umane pe care ne-o dorim cu toţii, motiv pentru care ne şi deplasăm mai departe cu mijloacele de transport în comun şi nu pentru că ne-am da în vânt după aromele sudoripare. O să încep cu obârşiile mele, măcar veţi avea imaginea zonei unde am copilărit şi unde, aş putea spune, m-am maturizat.

M-am născut în oraşul Ţicleni, situat pe valea pârâului Cioiana, înconjurat de dealurile subcarpatice dintre Jiu şi Gilort (Dealurile lui Bran) (de unde puteţi deduce şi aplecare mea către latura comică a existenţei), în partea de nord, şi cele ale Podişului Getic, în partea de sud a aşezării. Din punct de vedere geografic, localitatea Ţicleni se află în partea de sud-vest a României şi aparţine regiunii colinare Oltenia. Se poate spune că oraşul Ţicleni este situat la jumătatea distanţei dintre Jiu şi Gilort, într-o zonă de interferenţă culturală. Oraşul de azi este compus din vechile sate: Ţicleni, Tunşi şi Răşina, ultimul cuprinzând şi cătunul Gura Lumezii, în prezent fiind considerate cartiere, fiecare cu propria istorie. Oraşul are o suprafaţă de 7894 ha şi o populaţie de 5280 locuitori.

Oraşul este situat de-a lungul DNJ 675, intersectat în centru localităţii de DNJ 674A şi suntem la 5 km de DE 79. Distanţe: 23 km pâna la vama Tg-Jiu; Tg-Jiu – 23 km; Tg-Cărbuneşti – 15 km; aeroport: 82 km Craiova; autostrada: 170 km – Pitesti.

Istoria localităţii Ţicleni coboară în timp, cu multe milenii. Dovadă sunt fosilele şi maxilarele pietrificate de mamut şi alte animale preistorice, descoperite pe Valea Morii şi Valea Cioienii. Fragmentele de ceramică, uneltele de piatră cioplită, găsite pe aceste locuri atestă, fără tăgadă, prezenţa omului primitiv, care „practica” meserii ca: olăritul, torsul, ţesutul, prelucrarea lemnului. Despre vechimea vieţii omului pe aceste meleaguri stă dovadă şi situl 30 A 039 - oraş Ţicleni, fortificaţie din epoca geto-dacică.

Cel mai vechi document scris datează de la 17 septembrie 1612, emis în cetatea Târgoviştei în care sunt menţionate hotarele satului Tunşi, iar în alt document din 1779 se specifică şi numele unor moşii.
În prezent există servicii de telefonie fixă, pe teritoriul oraşului existând 723 de abonaţi. Există şi antene ale operatorilor de telefonie mobilă
Connex – Vodafone, Orange, Cosmorom. Acces la internet există în instituţiile publice şi la persoanele care au solicitat, care, drept bonus au primit cadou un calculator Felix. Când Ţicleniul va fi împânzit de cabluri de Internet, atunci cei de la Primăria Ţicleni promit să populeze şi site-ul cu informaţii.

Deşeurile sunt colectate conform unui grafic săptămânal din toate zonele oraşului.
Colectarea nu se face în mod selectiv în acest moment dar urmează să se procedeze astfel. Groapa de gunoi este la cca 3 km distanţă de oraş fiind o adevărată zonă turistică gorjeană fiind însă programată pentru închidere în anul 2009.

Operaţiunea "evacuaţi agregatul"

Gata, m-am executat, poză cu "agregatul" în preajma Crăciunului pentru a vă imagina de ce ne-am lepădat ieri cu destul de puţin chef. S-a tăiat crenguţă cu crenguţă, pentru a nu avea probleme cu gunoierii care luaseră de câteva zile cadavrele brazilor din decembrie, rămăşiţele fiind depozitate în saci menajeri. Trunchiul l-am păstrat în amintire. E bun de uscat la anul cărnaţi pe el, asta, evident, dacă mai pun vreodată în viaţa mea gura pe carne de porc. Lăsând gluma la o parte, ni s-a eliberat casa, vom putea continua proiectul cu "umple-mă mai departe cu produse de prost gust".

_____________________________________

Remarcaţi "postmodernismul agregatului 2008"! La poalele sale avertismentul cu "tensiunea ridicată".

Americănismele zilei de ieri: Bossul şi Bestia

Ieri zi de curăţenie generală, nu că ne-am fi dorit, dar dacă ne mai jucăm mult cu focul ne trezim în plină iarnă cu biroul pe balcon, aşa că zis şi făcut. Începutul a fost ceva mai greu, pe urmă Australian Open cu Federer, susţinut de Bebe, plângând, moment care m-a emoţionat şi pe mine, susţinător al lui Nadal, un tip din topor (citez pe Bebele) care se scarpină în fund şi în cele din urmă am trecut la ciopârţirea bradului în vederea evacuării. Pentru cei care nu ştiu, bradul de crăciun a fost evacuat de-abia ieri, urmare a faptului că s-a încăpăţânat să se usuce mai devreme.

Începe sarabanda de americănisme. Vedem episodul 3 din "The Beast", episod repudiat din start de Bebe datorită problematicii: cei doi poliţişti undercover se vor război cu o grupare românească din SUA ce se ocupă cu traficul de carne vie. Şeful românilor, Roman Petrescu, un tip care vorbea oribil româneşte şi-o ia în cele din urmă de la Swayze, care vorbea cu mult mai bine. Anatema pe consilierii de limbă română din film pentru neveridicitatea replicilor în limba română sau pentru proasta alegere a unor nume proprii. Copilul uneia dintre victime se numeşte Alin, am dedus noi, în pronunţie auzindu-se [ELIEN] iar una dintre gorilele lui Roman se cheamă, româneşte din tată-n fiu SLAVA. Da, ca ceasul, ce mai... La un moment ei şi înjură, evident, din cărţi, deloc stradal. În limba română se aude "te fut în gâtzi" iar în engleză este subtitrat "screw up your family". Mă rog, una peste alta am văzut serialul cu emoţiile celui care nu ştia dacă să se bucure că se mai promovează puţin România sau să se întristeze că iar suntem prezentaţi prin intermediul interlopilor.

Târziu în noapte, din întâmplare, deşi ştiam de eveniment, SuperBowl în direct, o chestie monstruoasă la americani, pe Sport1, pentru cine îl prindea. La pauză super concert The Boss (Bruce Springsteen) evident alături de E-Street Band. Monstruos. Grobian. De mult nu îl mai văzusesem pe "şefu" înr-o asemenea desfăşurare de trupe. Lângă el pe scenă Patti Scialfa (soţia), Little Steven, suflători vreo 10, instrumentişti încă vreo 6 şi un cor de gospel de vreo 30 de oameni. Cinci piese, nu mai mult, dar ce piese. "Born to Run" şi "Glory Days" printre cele recunoscute, una de pe ultimul album şi tot aşa... Citeam astăzi că nimeni nu îi poate impune ce piese să cânte, pentru că deh, şefu tot şef rămâne şi de asemenea că poate dacă nu şi-ar fi lansat noul album de curând Springsteen precis ar fi refuzat invitaţia la SuperBowl ca pe cele din anii trecuţi. Ei, una peste alta am adormit fericiţi. Poate vine şi prin partea asta de Europa anul ăsta, cine ştie. Sweet dreams are made of this!

Dan Manoliu strică din nou "imaginea României " la Eurovision 2009

Tina şi Vank - "Pleacă"

Încă o dată ne batem joc de prezenţa României în lume, ceea ce mă face să cred că la nivel de conducere TVR nu dă doi bani pe diplomaţia culturală şi pe imaginea României în lume, care mie personal mi se par stringenţe de ordin strategic. Este vorba despre eterna problemă a prezenţei României la Eurovision, fireşte.

Preselecţia de sâmbătă iar m-a făcut să îmi fie ruşine de aşa zisele valori naţionale şi de clica ce le promovează, fără să conştientizeze o clipă că dincolo de şpăgile primite de această dată cântecul cu pricina ne va reprezenta cu insucces în faţa Europei. Nu pricep nici acum care este rostul ca după votului publicului dacă în cele din urmă alegerea juriului decide. Până la urmă este vorba despre o piesă care va avea succes pentru că lumea se va trezi dimineaţă cu ea impregnată pe creier şi va încerca în tot cursul zilei să se debaraseze de ea şi nu despre o piesă pe care teoreticieni ai compoziţiei o consideră reuşită sau pe care compozitori demodaţi o urăsc din suflet punând toată vina pe spinarea egalităţii de şanse. De la preselecţie mă trezesc fredonând "Pleacă", piesa lui Cornel Ilie şi a celor de la Vank, în interpretarea Tinei, pe care o consider nu numai cea mai potrivită să reprezinte România la Eurovision dar chiar una dintre piesele care ar fi putut câştiga concursul. Are ritm, are ruperi de ritm, este cantabilă şi deosebit de uşor de reţinut, şi nu în ultimul rând Tina are o voce obraznică, ceea ce s-a dovedit o garanţie a victoriei. În altă ordine de idei, mult peste piesa Elenei Gheorghe mai erau piesele Alexei "One Last Night" sau Zero cu "Sunny Days", pentru Eurovision 2009 aş fi mers însă pe mâna Tinei...

Dan Manoliu şi ai lui au ales însă Elena Gheorghe, Elena Paparizou a României, asta după ce este evident că nimeni din lume nu va mai vota încă o dată o clonă a fostei câştigătoare. Este ca şi cum am prezenta un medalion Stan şi Bran cu imitatorii acestora. România va exporta la această ediţie a Eurovision carne şi nimic mai mult, asta apropo de ultimul episod de săptămâna trecută din "The Beast", serialul cu Swayze, în care este vorba despre o reţea românească de carne vie din America, subiect la care voi reveni în curând. Prin urmare, ascultaţi piesa Tinei, ca să înţelegeţi cât am fost de aproape de un succes şi citiţi mai jos versurile deosebit de inteligente ale piesei câştigătoare "The Balkan Girls". Întrebare: ce legătură are România cu "fetele din Balcani"?

Fetelor balcanice le place sa petreaca

Ca nimanui, ca nimanui

Este timpul pentru mine sa ma relaxez

O sa-mi incep week-endul

Cu un tonic cu lamaie

Prietenele mele ma iau la plimbare

Gata sa petrec si aratand asa de bine

R:

Ma intreb daca, dincolo de asta

Poate exista ceva mai bun de atat

Pentru ca ma simt asa de bine in noaptea asta

Nu vreau sa parasesc aceasta lumina

Fetelor balcanice le place sa petreaca

Ca nimanui, ca nimanui

Din intuneric

Vom straluci toata noaptea

Soldurile mele sunt pregatite sa radieze

Acest disc este asa de tare

Si am atat de mult de aratat

Am sa gasesc un baiat pentru un sarut

Cine stie, poate ca el va fi printul meu

R

Daca nu ai aflat

Ce este dragostea

Daca esti singur, iubitule

Deschide-ti mintea

Esti unic

Trebuie sa-ti traiesti viata

R