Un sportiv cât un politician desăvârşit

Probabil că aţi aşteptat un text alături de fotografia lui Marian Cozma, lucru care iată, se întâmplă de-abia acum, la trei zile de la moartea fulgerătoarea a acestuia. Ei bine, nu am putut, pur şi simplu după tot ce s-a scris şi spus orice aţi fi citit aici ar fi avut doar valoare de deja-vu. Marian Cozma nu mai este printre noi, lăsându-ne însă moştenire minunatul său spirit de luptător şi ceva la care, sigur, niciunul dintre noi nu s-ar fi aşteptat: reconcilierea.

O concluzie, un recensământ al deznodământului ar putea să se enunţe în felul următor: un român moare în braţele unui maghiar, un sârb şi un croat sunt spitalizaţi împreună, maghiarii din Veszprem ies în stradă în amintirea lui Marian, maghiarii din Seghedin, rivalii celor din Veszprem ies în stradă în amintirea lui Marian, prim-ministrul Ungariei, Ferenc Gyurcsany îndeamnă la reconciliere şi la omenie iar tatăl sportivului român repetă îndoliat că nu este drept să tai o pădure din cauza unui copac uscat.

Aceasta este moştenirea lui Marian Cozma. Omenia. Poate că ar trebui ca anual, un premiu care să poarte numele lui Marian Cozma să fie decernat unui maghiar sau român care prin implicarea sa civică ajută la doborârea ideilor preconcepute legate de relaţia româno-maghiară... Măcar de-am fi învăţat ceva din această tragedie...

P.S.

Îi mulţumesc lui Adam pentru copyrightul fotografiei cu părintele îndoliat!