Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

luni, noiembrie 21, 2011

Radu Alexandru, un ”cațavencu” numai bun de Cancan

Au trecut ceva ani de când aveam ocazia să dau la tot pasul de tineri complexați însă cu mințile incandescente, dornici ca prin actul lor creaționist să șteargă cu cei vechi și să se impună ei ca forță motrice. Pamfletari de felul lor, aceștia nu înțelegeau un lucru elementar, că pamfletul se scrie destins, cu zâmbetul pe buze. Când emani vitriol zămislești fără voia ta puroi. Pentru că nu se poate altfel. Și mai e ceva, oricât ai fi tu de pamfletar nu ai voie să nu îți iubești eroii. Ca să îi ”persiflezi” trebuie să te apleci asupra lor, nu să te ridici pe Intercontinental și să verși o găleată de lături. Ca să nu zic că sunt șanse mari de tot ca până jos concentrația să se disipeze și până la urmă să îl pătezi pe tac-tu pe reverul cămășii. Ești scos în șuturi și dus așa până acasă. Jenant.
Astăzi am dat peste încă un astfel de muc, muc cel mai mic, clar, care ”persiflează” la Cațavencii. Mă jur că până astăzi ziarul ăsta era pentru mine un reper. Astăzi încep să îmi pun întrebări, cu privire la libertățile de care ”seniorii” îi lasă pe pițifelnici să se bucure. Un astfel de pițifelnic este Radu Alexandru care scrie aici un soi de pamflet, în viziunea sa, intitulat: ”Sergiu Nicolaescu, o legendă vie, momentan”. Mai înainte de a ajunge la Nicolaescu, Radu Alexandru, puștiul cu praștia la betelia pantalonilor atuncă câte o piatră în geamurile din calea sa. Pentru a ne explica lipsa totală a estetismului în filmele lui Nicolaescu, face o trimitere de rânduri bune la Chirilov: Critica de film bănuiesc că e o chestie inventată de tipii gay, ca subiect de conversaţie în timp ce şi-o trag. Că în asemenea demers trebuie să faci conversaţie ca să-ţi păcăleşti creierul, că dacă începi să te gîndeşti raţional la faptul că ori eşti în cîrca unui bărbat, ori e un bărbat în cîrca ta, ţi se taie. Aşa că mai bine dai din fese şi te gîndeşti la filme. Dar nu trebuie să fi fost familiarizat cu penisul lui Mihai Chirilov ca să recunoşti că absolut toate filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost extraordinar de proaste.” Dar de ce? Dincolo de faptul că este un foarte bun critic de fillm, ce vină are Chirilov? Pur și simplu Radu Alexandru avea o piatră de aruncat și nu știa ce să facă cu ea. Așa că poc, în geamul unui gay. Când tocmai mă așteptam să spargă la rând geamurile unui politician, și ale unei femei pierdute, fără nici o îndoială, Radu Alexandru intră în materia fierbinte. ”Mai proaste decît filmele de pe YouTube cu drogaţi care se scobesc în nas. Dacă nu eşti de acord cu asta înseamnă doar că ai peste 35 de ani, ai trăit în perioada în care se băgau pe gît cu forţa filme româneşti şi eşti doar nostalgic. Dar şi fiica lui Fritzl probabil se gîndeşte cu nostalgie că în beci nu bătea vîntul şi uneori, aşa, îi e dor puţin de o bătaie cu finalizare în viol. Nostalgia traumatizatului nu se pune.” Acum, și nu din solidaritate cu Mihai Chirilov, aș vrea să îi atrag atenția lui Radu Alexandru că am și eu un geam, numai bun de spart.

Am peste 35 de ani, am trăit în perioada când se băgau cu forța filme românești, însă foarte rar Osânda, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Mihai Viteazul, Întâlnirea sau Ciuleandra și din când filmele cu Comisarul Moldovan. Poate că sunt nostalgic, în măsura în care mă mai apucă dorul de Tarkovsky, de Eastwood, de Sergio Leone, de Kieslowsky sau de Truffaut. Să îl reduci la absurd pe Nicolaescu alături de întreaga sa operă este echivalentul așezării delicate a ștreangului în jurul gâtului. Radu Alexandru nici măcar nu e consecvent, pentru că la un moment dat, simțind parcă gheața crăpându-i sub picioare vorbește numai de ultimele filme nicolaesciene. Oricum nu mai poate drege busuiocul.

Iar ultimul geam spart este poate și cel mai dureros. Momentul când Radu Alexandru se simte important, și mândru că este încă viu, în comparație cu Sergiu Nicolaescu, cel care poate mâine va întinde bocancii. Nedreaptă raportare. Și inegală. Dureroasă. Să te lauzi că ești mai lucid și mai tânăr decât Nicolaescu. Radu Alexandru, ești mai tânăr și decât Eastwood, și lui îi dorești să moară, sau filmele cu Dirty Harry ale bătrânului Clint ți se par de un estetism eminamente fukuyamic? ”Deja are 81 de ani. Nu cred că prinde premiera. Mă bucur însă că am apucat să scriu textul ăsta cît e viu. Că nu e frumos să critici morţii.” În final, am să declar că mi-e scârbă. De Radu Alexandru și de lejeritatea cu care calcă pe trecut. Pe ”legenda Nicolaescu” la înălțimea căruia nu se va ridica niciodată. Nu știu dacă prin film, dar prin pamflet cu siguranță NU.

Multe dintre multele filme ale lui Nicolaescu sunt proaste, puerile, ireale, false etc. Pentru cele câteva însă pe care le-am enumerat la un moment dat însă, pot oricând să depun mărturie că vor rămâne în timp. Și nu sunt critic de film, pentru că ar însemna ca, conform silogismului lui Radu Alexandru să fiu gay, și dacă aș fi gay sigur nu aș fi critic de film, pentru că nu vreau să impun nimănui punctul meu de vedere. De multe ori fac tot posibilul nici să nu îl scot la iveală. De data asta am făcut-o pentru că atacul lui Radu Alexandru este toxic. Și neîntemeiat.

Un comentariu:

ComiCultural spunea...

Abia acum văd postarea ta. Agree 100%. Fisuri logice în torente în scrierile lui Radu. Dar e loc de toți sub soare. Și fiecare are popularitatea pe care o reflectă calitatea publicului cititor.

Pleased to meet you, hope you guess my name...