Răzvan Lucescu vrea totul sau nimic. Pentru el, un meci nu prezintă importanță prin sine însuși, ci prin surprizele colaterale pe care le poate stârni în jurul său. S-a văzut și în seara asta, prin maniera de abordare a partidei Rapidului cu Legia. Răzvan a plecat la drum sigur pe victorie. Dar nu e totuna să câștigi pur și simplu sau să câștigi într-un mod inedit, cum ar fi în 10 oameni. Chiar și așa, parcă victorii în 10 oameni s-au mai văzut, dar victorii în 10 oameni și cu un portar debutant într-un meci oficial cu echipa mare, nu doar internațional, pur și simplu oficial, asta nu s-a mai văzut. Ăsta a fost dezideratul lui Răzvan. În loc să se scrie 2 zile în presă despre reușita sa, ia să se scrie o săptămână. Să pornească domne motoarele ruginite ale jurnalismului de investigații și să producă foiletoane întregi despre ”misterul Drăghia”. Trebuie să fiu cârcotaș și să atrag atenția că dacă așa s-ar fi întâmplat, nu zic, ar fi vuit presa, clar, însă nu cum ar fi vuit dacă în locul lui Drăghia Răzvan ar fi jucat cu cineva care nu a pus în viața lui piciorul sau mânuța pe minge. Cum ar fi Fuego. Imaginați-vă o pagină de tabloid cu un instantaneu cu Fuego cu spatele la poartă și titlu enorm: Fuego își apără onoarea. Sau Oana Roman și titlul: Oana Roman închide poarta Rapidului. Sau cu Perversu în poartă: Pe aici nu se trece. Sau cu un portar de Minister.
Ce strateg Răzvan, ce curajos, ce mare descoperitor de talente... Să te bați pentru a-ți asigura serviciile lui Răzvan Lucescu, să-ți vină să îți vinzi casa, mașina, acvariul și chiar și nevasta, orice numai ca micul Lucescu să mai antreneze Rapidul câțiva ani. Să vrei totul sau nimic! Asta da onoare. Răzvan Lucescu este omul care ne poate reînvăța să stăm cu capul sus. Parcă prea mult am stat cu fruntea plecată, anchilozând. A venit vremea să ne flectăm gâtul, așa, de chestie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu