Am mai găsit un turnător, ce facem acum cu el? - Astăzi Nea Beni.

Îmi amintesc de anii 90 în România, când se declanşase paranoia cu manelele. Toţi intelectualii, de cel mai lucid până la cel mai snob şi preţios s-au grăbit să condamne genul şi să îi bălăcărească pe manelişti. Începuse un fel de vânătoare de vrăjitoare şi unul dintre protdrapelele curentului era regretatul Pruteanu. La ce s-a ajuns? La o schizmă. Maneliştii, băieţi cu simţul banului au pus mână de la mână şi au pus-o de posturi TV, de nişă. Publicul iarăşi a pus botul şi a continuat să asculte manele cu mai mult elan la început. Sunt convins că cenzura bunului simâ ar fi funcţionat şi în acel caz, chiar dacă cu un randament mult mai scăzut decât dacă s-ar fi ajuns la o incriminare în masă. Aşa nu s-a rezolvat nimic.

Am făcut paranteza asta ca să ajung la o situaţie actuală. Deconspirarea "foştilor turnători" sau colaboraţionişti. Am aflat în decurs de un an şi ceva multe secrete ale acestui sistem, şi mă voi limita acum la "lucrătorii" din cultură. Besoiu era turnător, Szobi Cseh era turnător şi tot aşa. Azi aflu că şi Nea Beni (Benone Sinulescu) era turnător. Până la urmă, treptat va deveni public că toţi artiştii noştri din anii 60-80 colaboraseră cu securitatea, uitând că în cazul turneelor, membru sau nemembru de partid erai obligat să semnezi ca să poţi pleca. Lucrurile ăstea vor surprinde doar publicul profan, pe artişti în nici un caz. Vă daţi seama că aproape fiecare dintre ei era colaboraţionist, că realmente plecau în delegaţii oameni care trebuiau să se spioneze între ei? Paradoxul intervine în momentul când tragi o linie şi calculezi câţi artişti români au fost turnaţi. Aproape niciunul. Deci sistemul nu funcţiona. În ritmul ăsta, când CNSAS-ul va termina şi ultimul dosar, va deveni de notorietate faptul că românii au fost turnători în proporţie covârşitoare. Şi atunci, pentru că nu ne va pica bine să ne prezentăm lumii ca oi negre, vom începe să câutăm firele albe din blană. Prin urmare, de exemplu, toţi cei care au fost obligaţi să semneze pentru a putea pleca în turnee, toţi cei care semnau în masă, în cadrul grupului vor fi exoneraţi. Şi din nou, alte cercetări, alte dosare, alte reveniri şi declaraţii. Şi uite aşa trece viaţa noastră.

Să nu înţelegeţi de aici că îi apăr pe turnători. Nu, nici vorbă, refuz însă să mă revolt pe un sistem care, deşi opresiv a fost "dejucat" prin găselniţe şi improvizaţii româneşti. Sigur, cei cu adevărat vinovaţi trebuie traşi la răspundere, dar să se stabilească odată un jalon de la care vinovăţia devine nocivă. Sub comunism zice-se că muream de foame. Nu contest acest lucru, dar de asemenea ştiu că existau la tot pasul relaţii. Că trocul funcţiona poate mai bine decât în vremile medievale. Şi totuşi existau pături defavorizate care nu puteau intra în ecuaţia asta, pentru că nu aveau ce să dea la schimb. Şi aceştia chiar sufereau. Nu am merita acum toţi cei care ne-am descurcat să dăm socoteală pentru acest lucru? Nu ştiu, întreb şi eu.