După multă vreme, revin asupra poetului meu de suflet, Aurel Botezan şi asupra volumului său de lirică, intitulat simplu, Poezii. De data asta vreau să vă supun atenţiei un poem pe cât de simplu pe atât de profund: "Ignorare". După mine, figura predominantă este "rece", deşi frigul nu rezultă din poem. Este clar o poezie scrisă după modelul "tu rămâi la toate rece", sau o reprezentaţie poetică a sintagmei: "îmi bat gura de pomană". De asemenea nu îmi poate scăpa nici imaginea deşertăciunii, eterne şi supreme. În concluzie, domnul Aurel Botezan ne transmite că putem face orice pe lumea asta până obosim. După aia natura îşi intră în drepturi. De remarcat de asemenea că finalul poeziei este unul deschis,dovadă virgula de la sfârşit. Poate că ar trebui să îi scriu lui Botezan şi să îl întreb cam pe când partea a doua a poeziei, mai ales că au trecut 51 de ani de când a scris-o şi, paradoxal, în loc să îngheţ de frig ard de nerăbdare să aflu epilogul.
"Ridice vântul valuriCât munţii, pân la cer,
Că-odată oboseşte
Şi-atunci şi ele pier,"
(Ignorare, 1960)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu