Tertipuri de socializare

Am eu o problemă mai veche cu privire la românul încruntat care zilnic trece pe lângă mine de parcă ar şti că eu sunt cel care i-am vizitat nevasta de îndată ce a dat colţul cu maşina, sau dacă e o ea m-ar privi urât fie să mă descurajeze să o bag în seamă, fie pentru că este convinsă că dacă ar zâmbi precis mi-aş schimba părerea despre domnia sa. De multă vreme caut o soluţie, iar astăzi cred că în sfârşit am găsit-o. Acest tricou. Dacă aş purta unul inscripţionat "Mi-e cam rău" sigur nu aş avea nici o şansă să fiu băgat în seamă, românului îi e frică să nu pară milos, altruist sau civic, în schimb nu are nimic împotrivă dacă i se dă şansa să pară foarte inteligent. Sunt convins că zilnic m-ar opri pe stradă măcar o singură persoană care să îmi spună, pe un ton cinic-superior că ce scrie pe tricoul meu este greşit. Domnul din imagine nu este Bob Dylan, care nu era negru nici dacă stătea mai mult pe plajă, ci Bob Marley.

Până la urmă, pe fondul abrutizării şi al globalizării mondiale trebuie să considerăm ca pe o mică victorie dacă din când în când eşti oprit pe stradă nu pentru a fi înjurat, nu pentru a fi bătut ci pur şi simplu pentru a ţi se arăta că eşti mai prost decât cel de lângă tine. La urma urmei tot un fel de băgare în seamă este.