Un amic de-al meu avea la rândul său un foarte bun amic, sau cel puțin așa îi plăcea lui să creadă. Amicul ăsta al meu, ca să vă faceți așa, o părere evazivă, este un tip eminamente pașnic și blajin, ca o apă liniștită. Cei familiarizați cu artele marțiale vor înțelege imediat spre ce se îndreaptă povestirea de față. Metafora nu este întâmplătoare pentru că vorbim aici despre un foarte bun karateka, cu mai mulți dani, fără orgolii, genul pe care în aparență l-ar bate la orice oră orice mucos, cu mâna goală sau ajutat de un padibuz. Ei bine, într-o bună zi, prietenul foarte bun al prietenului meu se apucă și începe să îi care acestuia la carabe așa, din senin, fără nici un motiv. Mai întâi îi dă una după ceafă, pe urmă una în stomac, apoi încă una în stomac, dar de această dată cu piciorul și apoi o serie de pumni violenți în față, de ai fi zis că nimic nu îl va opri din elanul său. Prietenul meu face un pas în spate iar apoi, simplu, ca și cum ar întinde mâna ca să înmâneze oficial un plic îi aplică celui pe care îl considerase ”cel mai bun prieten al său” o Primă Lovitură, care se dovedește a fi și ultima, după care pleacă, lăsându-l pe bătăuș în agonie, încercând să își convingă căile respiratorii să se bucure de frumusețea unei noi zile. A doua zi, ”cel mai bun prieten” vine la amicul meu și îi întinde prietenos mâna, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, spunându-i cu zâmbetul pe buze: Ce mi-ai tras-o ieri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu