Courtney Love și-a lansat în 2009 cel mai recent album ”Nobody's Daughter” și pentru prima oară după 11 ani a reluat concertele alături de Hole. De două zile asta ascult, mai precis piesele de mai jos, dar nu pentru că aș fi descoperit ceva genial din punct de vedere muzical. Albumul lui Courtney nu are nimic original, absolut nimic. Dylan, Marianne Faithfull, pentru care artista spune că ar avea un respect ieșit din comun dar pe care în fapt nu dorește să o imite, Joan Baez. Singura patină de originalitate este că în sfârșit Courtney Love a încetat să mai imite geniul rău căreia îi era tributară: pe Courtney cea din Hole. Și atunci de ce mă terorizez încetul cu încetul? Pentru sinceritatea și tragismul pe care ”Nobody's Daughter” le degajă, pentru calitatea de cronicar a acestui album, care muzical și poetic reușește să spună mult mai multe decât ar fi făcut pagini întregi. Pentru că nu-mi amintesc să mă fi durut mai tare durerea unei voci feminine de la Janis sau Billie Holiday încoace. Courtney e reușit și dacă de această dată nu face decât să interpreteze încă un rol cinematografic, atunci să-i fie rușine, pentru că la capitolul ăsta nu mi-a spus nimic nou. Dacă nu mă îndoiam de vreuna din calitățile lui Courtney aceea era actoria, pusă însă în pericol de statutul de junkie. Sper sincer ca ceea ce spune pe ”Nobody's Daughter” să nu fie rol, ci chiar vocea sa interioară care își urlă necazul, pierderea lui Kurt, foamea îndurată împreună cu Frances Bean a cărei custodie părea la un moment dat iremediabil pierdută sau gândurile sinucigașe (”with his gun in my hand”).Cel mai recent album al lui Courtney Love se ascultă legat și nu îți trebuie prea mult pentru a începe să fredonezi refrenul de la ”Never Go Hungry Again”, având toate caracteristicile unui imn, sau ”Pacific Coast Highway”, o baladă cu miros de bere ieftină de port englezesc, ”For Once In Your Life” sau ”Happy Ending Story”, elegii pe aceeași temă - reînnoirea. Pentru că noul album este conceptual ca orice confesiune sinceră, iar mesajul solistei este: I promise...
01 Pacific Coast Highway
02 For Once In Your Life
03 Letter To God
04 Stand Up Motherfucker
05 Loser Dust
06 Dirty Girls
07 Never Go Hungry Again
08 Nobody's Daughter
09 Happy Ending Story
10 Car Crash
11 Sunset Marquis (Piano Version)
P.S.
”Violet”, ”Malibu” (compoziție Corgan) și ”Doll Parts” erau până la ”Nobody's Daughter” singurele cântece cu Courtney Love pe care le-aș fi putut asculta, comparativ cu toleranța totală la discografia integrală Nirvana. Iată că acum ascult 14 piese de la ”văduva tipului din Nirvana”. Poate până la urmă nu ne minte prea tare Courtney, poate că totuși chiar a învățat ceva din toți acești ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu