"Vânătorii de zmeie" de Khaled Hosseini, sau estetica oribilă a furtului

Am citit "Vânătorii de zmeie" şi mulţumirile mele se îndreaptă spre Lavinia care mi-a recomandat-o. Mi se întâmpla cu Hosseini ce mi s-a întâmplat cu mulţi alţi autori europeni sau asiatici ecranizaţi la Hollywood, o stare de lasă-mă să te las, nu neapărat dezinteres, cât o anumită reţinere. Mi-am învins increatul şi iată am terminat cartea într-o jumătate de zi. Pentru că "Vânătorii de zmeie" este genul acela de carte pentru care nutreşti de la bun început simpatie, chiar dacă anterior te familiarizaseşi sau nu cu literatura arabă. Fără să îmi dezvolt o pasiune pentru autorii arabi, am citit cu plăcere cam tot ce a ieşit din condeiul lui Khayyam sau Rushdie (eminamente arab ca stil, indiferent de limba în care îşi scrie în momentul de faţă cărţile). Ştiam cam la ce să mă aştept, aşa că am început cititul cu o mare curiozitate.

Iar apoi la jumătatea cărţii mi-a căzut în mână cronica cuiva, nu are rost să îi dau aici numele, care segmentase cartea în trei părţi şi opina că prima parte e reuşită şi următoarele mai puţin. M-am revoltat. Omul ăsta nu înţelesese nimic. Să spui despre "Vânătorii de zmeie" că s-ar bucura de o primă parte mai reuşită şi de altele două mai puţin e ca şi cum ai spune că prima lună cu viitoarea soţie a fost reuşită, după care mai puţin, iar în final nunta. Normal că prima parte romanul lui Hosseini are mai multe de spus, pentru că în definitiv aici va fi zămislită culpabilitatea lui Amir. Incredibil, dar recenzorului cu pricina i-a scăpat tocmai poate chiar preceptul cărţii, enunţat la începutul romanului de către Baba:

"Bine, a zis Baba, dar ochii lui erau încă întunecaţi. Acuma ascultă aici, orice ţi-ar spune molahii, să ştii că există un singur păcat, numai unul, şi ăsta-i furtul... Când omori un om, furi o viaţă, a mai zis Baba. Îi furi soţiei lui dreptul de a avea un soţ şi copiilor - dreptul de a avea un tată. Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr. Când înşeli, furi acelui om dreptul la corectitudine... Nu există lucru mai păcătos decât furtul, Amir, mi-a zis Baba. Un om ia ce nu-i al lui , fie că e o viaţă sau o bucată de naan... scuip pe un astfel de om. Şi dacă paşii mi s-ar încrucişa cu ai lui, Allah să-l aibă în pază. ... Dacă există un Dumnezeu în ceruri, atunci sper că are lucruri mai importante de făcut decât să se ocupe de faptul că beau eu whisky sau mănânc carne de porc."

Aşadar am stabilit că "Vânătorii de zmeie" este un eseu despre furt. Pentru că asta este cu adevărat. Un eseu hermeneutic afgan despre "furtul" în modernitatea acestei ţări. Fură sovieticii, fură mercenarii afgani şi în cele din urmă fură talibanii. Şi peste toate acestea "Mai există o cale să fii din nou bun!", ca o promisiune, ca o asigurare din partea unui prieten bun şi uitat că într-o bună zi te vei elibera de vina pe care o tragi după tine ca o enormă băşică de puroi. Şi acum, recenzorul zice că finalul cărţii e previzibil. Păi să mă ierte cultura dumnealui, dar ce morală arabă este aceea, cel puţin acum, după atâta viaţă trecută peste noi, dacă finalul nu sună puţin previzibil. Ai furat, până la urmă vei fi pedepsit, ai violat, vei suporta consecinţele, iar în cazul acesta sângele strigă. Sau se aştepta la ce, să fie vorba despre un roman detectivist şi în final deynodământul să ia altă turnură. Mi-e teamă că influenţat de zvonul că DreamWorks a ecranizat cartea lui Hosseini, criticul nostru de circumstanţă a răsfoit cartea sperând că până la urmă apare Bruce Willis şi îi bate pe toţi, pe afganii ticăloşi, pe sovietici şi pe talibani, legându-i cu bărbile lor de cozile cailor.

În orice caz, dacă căutaţi un final imprevizibil, nu citiţi "Vânătorii de zmeie". Dacă căutaţi să citiţi o cartea arăbească lipsită de poezie, lipsită de decoraţiuni şi de existenţialism, nu citiţi "Vânătorii de zmeie". Dacă nu veţi face nici cel mai mic efort să vă imaginaţi, să plămădiţi din fragmente de ştiri teroarea din Kabul, în comparaţie cu oaza de linişte şi aerul cosmopolit de dinainte de ocupare sovietică, nu citiţi "Vânătorii de zmeie". Dacă însă nu aveţi idei preconcepute ci doar curiozitate, multă, multă curiozitate, aceasta este cartea de care aveţi nevoie, într-o lume mai amorală pe zi ce trece şi din ce în ce mai lipsită de remuşcări şi procese de conştiinţă. "Mai există o cale să fim din nou buni!"

Inshallah!