Astăzi am avut o revelaţie, negativă, să-i spunem o "nevelaţie". Am avut o întâlnire cu echipa care se va ocupa de buna desfăşurare a programului Pecs, Capitala Culturală 2010, un proiect drag mie de la Sibiu încoace. Oameni isteţi, cu deschidere, cu idei, cu umor, exact premizele unei organizări impecabile. Şi pentru că tot veni vorba, hai să se laude străinii cu programele ce urmează să onoreze capitala culturală europeană din 2010. Uitându-se peste propunerile României, multe la număr, mi se pune o întrebare tip quiz: "Dar nu o aduceţi şi pe cântăreaţa aceea mare, de jazz?"Dau de înţeles că îmi trebuie mai multe date. Sunt ajutat, mi se spune: "Apare mult la televizor." Dat fiind că tocmai urmărisem câteva episoade nefericite din Megastar pe youtube, mă arunc. "Aura Urziceanu?" Mi se dă de înţeles că nu, nu despre ea este vorba. Apoi vine presentimentul dezastrului înaintea "nevelaţiei". Întreb, cu speranţa că mi se va spune scurt, înainte să îi termin de rostit numele NU. "Anca Parghel?" Şi atunci faţa interlocutorului meu se luminează brusc de o fericire nebănuită şi îmi confirmă bucuros. Încă unul dintre momentele când m-a luat gura pe dinainte şi am sărit cu lămuriri: "Anca Parghel a murit, acum câteva luni." Nu puteam să tac naibii din gură? Nu puteam să invoc naibii un deranjament stomacal, o infecţie, o fractură la unul dintre oasele piciorului? În secundele acelea m-am simțit de parcă eu aș fi ucis-o pe Anca Parghel. Eu, VasileGurăRece. Orice în situaţia asta ar fi fost mult mai convenabil decât să amintesc eu lumii de moartea Ancăi Parghel. Nu am putut. A trebuit să le prezint crudul adevăr. Culmea ar mai fi ca acum să încep să mă mir cum de nu ştie străinătatea de moartea marii noastre soliste. Nici un şnur legat de nici o parte a corpului, nimic kinky, nici măcar sindicatul maneliştilor care să încingă bocete la nivel naţional. Anca Parghel a murit pur şi simplu fără să îşi anunţe oficial plecarea, la fel de discretă cum a fost întreaga sa viaţă. Şi e frumos, chiar dacă ea nu mai e printre noi să ai de-a face cu străini bineintenţionaţi care ar dori să o invite, să o mai asculte într-un concert... Una dintre zilele în care simt că am făcut ceva rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu