Ieri purtam o discuţie pur muzicală cu un bun amic, foarte bun cunoscător de muzică şi fenomene muzicale şi ajunseserăm la o mică filozofie pe tema indie music. Recunosc, sunt un fan indie, şi de vreo săptămână ascult non stop, în maşina şi acasă ultimul top în materie, valabil pe luna mai-iunie. Evident, fac acest lucru pentru că, în comparaţie cu piaţa muzicală actuală, fie ea, rock, pop sau dance, muzica indie mă surprinde cu compoziţii care în alte sfere ar fi de-a dreptul imposibile de imaginat: corecte, pline de imaginaţie, voci speciale şi nu în ultimul rând versuri pline de îndrăzneală. Oricum, mai mult sau mai puţin era de prevăzut de mult un astfel de bum, de pe vremea lui Laurie Anderson, care, pentru a nu provoca suspiciuni şi nici revoluţii în materie fusese clasificată ca "muzică experimentală". De la Laurie Anderson încoace, muzica indie a dat multe nume mari, spre mândria lor majoritatea nedezicându-se de curent. Regina Spektor, Elvis Perkins, Rilo Kiley sau The Moldy Peaches sunt câteva dintre numele mari care au asigurat genului un loc alături de celelalte surate.
Vorbind noi despre suprizele din indie am tras o concluzie care pare a fi de fapt cheia succesului în acest caz, şi anume că în cazul acestui gen muzical ţi-e aproape imposibil să declari: "nu îmi place indie", tocmai pentru că marea caracteristică a acestui gen de muzică este libertatea de expresie. Sau te trezeşti opinând de rău despre indie music şi în secunda următoare asculţi Elvis Perkins, care îţi place. Cu alte cuvinte, după amar de ani de genuri muzicale indie music ne scapa de stereotipii. La mai mare!
În cele din urmă, şi ceva muzică, cu însăşi "the indie darling", Regina Spektor herself!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu