Mi-e rușine. Nu am mai scris ceva de destulă vreme iar motivul de data aceasta nu este unul întemeiat. Nu am fost foarte ocupat, nu am fost deprimat (întotdeauna când sunt deprimat scriu!), nici măcar nu am fost plecat în provincie, oricum în ziua de azi o astfel de scuză nu mi-ar fi făcut cinste. Pur și simplu am fost un nesimțit de leneș care am preferat să mă uit la filme. La filme proaste, vreau să zic. Încă o dată, nu am nici o scuză, căci m-am uitat la filme proaste care emit pretenții și nu la acele filme proaste, făcute de câte un regizor împăcat cu sine. La unul dintre ălea sper să mă uit în seara asta, și în următorul post am să vă împărtășesc trăirile mele. Este vorba despre un film din 1989 al lui Girard, ”Oversexed Rugsuckers from Mars”. Cele două dude pe care le-am văzut duminică (de fapt ar fi cam 4) se numesc ”High School Musical 1, 2 și 3” (de fapt de la 2 în sus le-am văzut pe sărite) și ”Obsessed”, tare în box office-uri în momentul de față. Pe primul am vrut să-l văd pentru că mi-am zis că e bine să păstrez nears podul cu tânăra generație pentru care chestia asta ar fi un film ”cool”. Mi-am mai zis de asemenea că purtând marca Disney, nu are cum să fie jalnic. Ei bine, ba da, se poate cu mult mai rău. Ideea e că niște puști care își interpretează aproape amatoricește rolurile cântă, nu strălucit, nu hituri, nu se mișcă deosebit și nici frumoși rupți din soare nu sunt. Totul le merge minunat, tensiune zero, nici o turnură și când aștepți ceva să se întâmple mai cântă o dată și începe să curgă genericul. Poate sunt eu depășit, dar nu vi se pare că până și Beverly Hills 90210 era mai consistent? Poate că acum a venit vremea să facă filmul cu același nume, așa cum din toate serialele celebre la un moment dat s-a făcut un lungmetraj. Am sentimentul că va fi un mare succes.
Cel de-al doilea film care mi-a mâncat duminica este ”Obsessed” și joacă Beyonce. Joacă vorba vine, ea de fapt apare cam 20 de minute și este grasă. Până acum nu am constatat lucrul ăsta, acum, poate ca să mă răzbun pe nenorocirea asta de film simt nevoia să o spun. E grasă. Mă rog, am văzut un remake după ”Fatal Attraction”, din 1987, cu Michael Douglas și Glenn Close, un clasic deja, o palidă copie a acestui mare succes. Tensiune zero, teroare zero, totul la suprafață, eminamente previzibil. Mesajul Hollywoodului mi-e clar: fără drame psihologice, fără tensiune. Tensiune este cuvântul la modă. Fără tensiune, domnilor, altfel copiii noștri pentru care o să ajungem să facem remake și după păcatul biblic ar putea să rămână cu tulburări. Și de aici până la starea emo este doar o aruncătură de băț.
Prin urmare: jos tensiunea. Când ajungem la puls zero sigur vom fi înștiințați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu