Oamenii ăștia la miezul nopții sunt rupți de somn, așa că se pregătesc de nani, și pentru a nu avea nici un regret a două zi, dau pe emisiunea lui Capatos. Ca și mine, mulți dintre aceștia în următoarele 10 minute sforăie de zor. Televizorul însă se va închide mult după ce emisiunea lui Capatos a luat sfârșit, în unele cazuri chiar spre ziuă, într-un scurt moment de trezire. Problema este că acel contoar al televiziunilor adună. Și îi dă puncte lui Capatos. Calculul hârtiei spune că ne uităm la porcăria lui, când de fapt noi visăm de mult. Greșeala noastră. Acum, ce putem face să restabilim corectitudinea în tot acest recensământ? Fie să adormim cu alt post, fie, dacă suntem deja dependenți de vocea lui Capatos și a măscăriciului de lângă el (Mircea N. Stoian) să îi înregistrăm o dată emisiunea și să o punem de pe DVD în fiecare seară.
Să adormim cu Minimax, să demonstrăm lumii întregi că românii sunt un popor de oameni puri, copilăroși și ludici! Că ni se rupe de petardele lor și de protectorii broaștelor și de toate pițigăiatele care se apucă de muzică și de toate emisiunile de scandal care propagă astfel de curiozități!
În orice caz, până la urmă cel mai bine și mai bine ar fi dacă s-ar interveni din afară. Adică o forță superioară, nu neapărat celestă, să ne verifice tuturor atenția. Nu e nevoie decât de câteva secunde în care transmisiunea în sine să fie bruiată de un dobitoc care ne urlă în față. Cunoașteți cu toții glumele acelea proaste din mail, care vă solicitau ”să vedeți următorul filmuleț cu boxele date la maxim”? La fel și aici. Pe urmă, la 15 minute după acest text, contoarele să se apuce să numere. Pun pariu că dintr-o dată ”Un show păcătos” va fi urmărit doar de familiile și apropiații protagoniștilor. Ăsta zic eu că ar fi un sondaj corect, cu atât mai mult cu cât ne-ar ajuta pe mulți dintre noi să facem puțină economie la curent...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu