Mario Vargas Llosa despre dispariţia sănătăţii mintale la fotbalişti

E dreptul vostru să vă întrebaţi care este legătura între Bomba Sexy şi cele de mai jos. Răspunsul din partea mea este unul simplu şi scurt Mario Vargas Llosa. Sau mai exact, mintea nesănătoasă a lui Dodel. Pe de altă parte cred că a venit şi vremea să recunosc că am deja o oarecare sensibilitate pentru persoana din imagine, aş zice că mi-am format chiar un anume fetiş. Aflat la momentul sincerităţii pot să recunosc totuşi că puteam la fel de bine să pun o poză cu Mutu sau cu Jiji, sau cu orice alt ipochimen care zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă în fotbalul românesc şi - mare linişte pentru noi, românii - nu numai contrazic deja miticul: Minte sănătoasă într-un trup sănătos. Ca să vedeţi însă cât de actuală este vehementa detractare a acestui dicton vă ofer spre delectare un pasaj savuros din Los cuademos de don Rigoberto, de Mario Vargas Llosa, în traducerea Irinei Dogaru:

"Nu cunosc minciună mai abjectă decât expresia cu care li se împuie capul copiilor: Minte sănătoasă într-un trup sănătos. Cine a spus că o minte sănătoasă e un ideal demn de râvnit? Sănătoasă vrea să însemne în acest caz, proastă, convenţională, fără imaginaţie şi fără maliţie, uniformizată de stereotipurile moralei încetăţenite şi ale religiei oficiale. Minte sănătoasă să fie oare asta? Minte conformistă, de om beat, de notar, de asigurator, de ministrant, de cercetaş. Asta nu e sănătate, e o tară. O viaţă mintală bogată şi personală cere curiozitate, maliţie, fantezie şi dorinţe nesatisfăcute, cu alte cuvinte, cere o minte murdară, gânduri rele, o înflorire de imagini interzise, de pofte care să te îmbie să explorezi necunoscutul şi să redefineşti ceea ce ai cunoscut, o nerespectare sistematică a ideilor moştenite, a cunoştinţelor răsuflate şi a valorilor la modă.

De altminteri, nu e câtuşi de puţin sigur nici măcar faptul că practicarea sporturilor în zilelor noastre ar crea minţi sănătoase în sensul banal al termenului. Se întâmplă tocmai invers, lucru pe care tu îl ştii mai bine ca oricare altul, tu, care pentru a câştiga cursa de o sutăî de metri plat, ai fi în stare să pui arsenic şi cianură în supa rivalului tău, şi să înghiţi toate drogurile vegetale, chimice sau magice care îţi garantează victoria, să-i corupi pe arbitri sau să îi şantajezi, să urzeşti comploturi medicale sau legale ca să-i scoţi din competiţie pe adversarii tăi, tu, care trăieşti nevrozat de fixaţia victoriei, a recordului, a medaliei, a podiumului, o bestie care face presiuni, un anti-social, un irascibil, un isteric, un psihopat, la polul opus acelei fiinţe sociabile, generoase, altruiste, sănătoase, la care vrea să facă aluzie imbecilul care încă mai îndrăzneşte să folosească expresia spirit sportiv în înţelesul nobilului atlet dominat de virtuţi cetăţeneşti, când ceea ce se ascunde de fapt în spatele ei este un potenţial asasin, dispus să extermine arbitri, să-i strivească pe toţi fanaticii din echipa adversă, să devasteze stadioanele şi oraşele care îi găzduiesc, provocând sfârşitul lumii prevestit în Apocalipsă, şi toate astea nici măcar dintr-un scop artistic elevat, cum a fost cel care a prezidat incendierea Romei de către poetul Nero, ci numai pentru a vedea Clubul lui primind o cupă din imitaţie de argint, sau pentru a-i vedea pe cei unsprezece idoli cocoţaţi pe podium, strălucind de atâta ridicol, cu chiloţii şi tricourile lor dungate, cu mâinile în dreptul inimii şi cu ochii scânteietori, cântând un imn naţional!