Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

vineri, martie 12, 2010

Timişoara îşi ia raţia de modernitate

Ceea ce urmează este scriu de un rapidist, aşadar nu cer decât puţină clemenţă pentru marjele de subiectivism de care voi da dovadă, deşi, trăiesc cu conştiinţa că sunt un tip echilibrat şi că reuşesc să văd mereu jumătatea plină a paharului. Pornind de aici, da, sunt perfect convins că dacă astăzi Rapidul pierde cele trei puncte din meciul cu Timişoara nu este un capăt de lume şi asta nu împiedică deloc echipa să lupte pentru primul loc. De când mă ştiu şi îi ştiu pe suporterii adevăraţi ai Rapidului, echipa asta a oscilat mereu între plăcerea jocului şi neprevăzutul situaţiilor şi pe măsură ce neaşteptatul ne mai dădea o palmă parcă cu atât mai mult ne doream următoarea ocazia ca să vedem până când ne vor ţine ghinioanele. Aş putea concluziona că Rapidul este un fel de tester al absurdului, o echipă fără al cărei optimism şi asumare a calităţii de tester am avea probabil cel puţin în fiecare sezon câte o victimă imatură. Rapidul a ajuns la maturitatea urgisitului, a celui trezit din pumni şi cred că acest lucru se vede şi chiar îi îndeamnă pe cei din jur ca, dacă tot trebuie să fure de undeva să fure de la Rapid. În schimb, pe fondul "noului capitalism", evident, înţeles mioritic, "Rapidul meu" îşi revendică o moralitate care pentru restul lumii nu mai contează. Pe fonul manifestării de înţeles sau nu a unora dintre suporteri de a arunca cu bulgări în jucători, pe cazon, noi venim cu lopeţile de acasă şi curăţăm terenul printre antrenamentele echipei iubite. Cântând. Aproape că miroase a comunism, nu? A comunism subconştient.

În ceea ce priveşte cele trei puncte, nu prea am ce să zic, despre care să nu se fi scris. Dacă s-a greşit, dacă s-a produs o ilegalitate este normal să plătim. Şi dacă nu s-a produs o ilegalitate, tot suntem obişnuiţi să plătim, am învăţat lecţia de la brichetă citire. Acum de suferit nu mai are Rapidul ci Timişoara, pentru care, cred că am mai spus-o, am o stimă la pachet cu CFR Cluj sau Unirea Urziceni, pentru că am considerat dintotdeauna că dacă ceva se poate schimba în bine în fotbalul românesc acest lucru ar trebui aşteptat de la echipele noi, cu coloană vertebrală şi în ciuda "vechimii" sale, Timişoara mi se pare o echipă tânără. De data asta însă Timişoara îşi revendică un loc în rândul "amoralilor" şi se pare că o face cu mare succes. Copilul reclamagiu câştigă. Nu o face însă de dragul corectitudinii, după un meci câştigat, ci după un meci pierdut. Ca şi în "cazul brichetei". Steaua câştigă 3 puncte în momentul când Rapidul conducea. Iar acum, după ce mai marii Timişoarei trâmbiţaseră că în repriza a doua Rapid nu s-a văzut, ceea ce este perfect adevărat, concluzia logică este că 11 timişoreni nu au reuşit să fie mai buni ca Dacian Varga şi Tibi Bălan. Bălan şi Varga au bătut Timişoara, şi nu restul de 9 rapidişti. Bălan şi Varga, doi oameni care nici măcar nu au contribuit la golul dat prematur de Rapid.

Citesc pe forumuri că mulţi suporteri ai Timişoarei cer ca meciul să se rejoace, nedorindu-şi să primească cadou cele trei puncte. Lucrul ăsta mă doare pentru că arată ceva, arată că în ciuda ciocoilor din conducere "spiritul Timişoarei" nu a murit de tot. Ei bine, cu părere de rău pentru "spiritul Timişoarei" eu unul nu mi-aş dori să se rejoace jocul. Să primească Timişoara cele trei puncte, cadou, pomană sau fraudă, nu contează, să le primească. Să îşi ducă aşa crucea, cu conştiinţa că au căzut şi ei sub tăvălug. Să doarmă toţi fanii Timişoarei somn profund la gândul că provincia s-a integrat, că nimeni nu a fost lăsat pe dinafară. Au plâns după trei puncte, să le primească, să considere acest lucru un cadou din partea mărinimoşilor pe care până de curând îi considerau fraţii lor. Am convingerea că nu va muri Rapidul când vrea Timişoara.

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...