"Lumea văzută de Ion B." sau România eternă - faţă şi profil

"Lumea văzută de Ion B.", o producţie HBO România, în regia lui Alexander Nanău este după mine un film documentar care ar trebui să fie însoţit încă de pe copertă de disclaimerul: A NU SE POVESTI! De ce? Pentru că în cel mai bun caz auditorul va crede că este vorba despre un deznodământ "americănesc" şi refuzat din start iar în cel mai bun caz privitorul nu va înţelege, vizionând filmul, de ce a fost minţit. Nu e vorba că ar fi cine ştie ce filozofie în film, dar când ai de-a face cu un personaj ca Ion Bârlădeanu capcanele rezumării la câteva cuvinte apar la tot pasul, încât cea mai bună aproximare a subiectului ar fi ceva de genul: România, ţara tuturor posibilităţilor, numai că atât am auzit sloganul ăsta încât aproape că ne-am bate joc de esenţe. Până la urmă ce e cu acest Ion Bârlădeanu?

Să vă spun eu cine cred că este Ion Bârlădeanu. În primul rând un terorist. Este omul care l-a omorât în repetate rânduri pe Ceauşescu în anii aceia când mulţi dintre noi ne mulţumeam cu câteva bancuri mai curajoase, ba mai mult, la un moment dat a dat dovadă de toleranţă şi chiar de înţelegere, când, în loc să îl trimită la Belu l-a mutat disciplinar "la glumeţi". Ion Bârlădeanu este România, chiar dacă la prima vedere lumea sa pare ruptă din "Misterele Parisului". Lumea lui Bârlădeanu nu este underground-ul României, ci chiar România: mustindă şi lejeră, aproape hedonistă în dependenţa sa de cotidian, conştientă de ancorarea sa în realitate cam cât de conştient era Bârlădeanu de existenţa lui Bosch, fără ranchiună, mai degrabă cinic-nepăsătoare. Ion Bârlădeanu mai reuşeşte ceva, încă o dată paradoxal şi îndreaptă un neajuns mai vechi al României: reuşeşte să încheie un curent artistic fără să rămână o celebritate locală. Să o spun pe cea dreaptă, eu cred că Ion Bârlădeanu l-a răzbunat pe Eminescu. Ultimul romantic i-a dat ştafeta "ultimului pop-artist" recunoscut internaţional. Mă uitam la Ion Bârlădeanu, tuns, bărbierit, dându-şi pantofii stacojii şi geaca de piele cu cremă de pantofi şi nu înţelegeam de ce omul ăsta, cu toată ratarea lui descrisă aproape ca în manual în scrierile lui Cioran îmi este dintr-o dată simpatic. Cred că motivul principal este nonşalanţa. Omul nostru sfidează istoria şi nu o face oricum, aproape că ai zice că Păcală sa reîncarnat. Îi spune poliţistului reformat dintr-un miliţian comunist, care, în faţa camerei de luat vederi făcea eforturi titanice să îi amintească artistului cum pe vremuri îl dusese odată la oraş cu căruţa : "dumneata erai miliţian" iar apoi concluzionează că lumea e interesantă. La fel şi când îşi aminteşte de mamă, cea care îl ameninţase că "va crăpa la oraş". "Ei bine, n-am crăpat". Ion Bârlădeanu m-a făcut să râd sănătos dar şi să mă întristez la tabloul "Gogu cu toporu'". Minunată această lume în care, undeva în subteranele suficienţei descoperim că România avea BD-uri, avea ludic, avea nonconformist şi nu ştia ce să facă cu ele. Minunată această lume în care domnu' Dan şi domnu' Alex, în loc să dea un tun şi să pună mâna pe opera integrală Ion Bârlădeanu investesc.

"Lumea văzută de Ion B." mi-a readus aminte că România merită iubită, aşa cum e ea. Mi-au plăcut metaforele discrete ale filmului (porumbelul presupus mort faţă cu porumbelul supravieţuitor din aceeaşi ghenă unde supravieţuise şi Bărlădeanu) şi încrâncenarea lui Nanău de a nu se deda pateticului (vecina atotştiutoare şi nihilistă este ameninţată cu o invitaţie la vernisajul lui Bârlădeanu, lucru care nu se mai întâmplă).

Am înţeles mai bine că ani de zile am trecut neştiutor prin spatele blocurilor de pe Moşilor fără să am habar că acolo vegetează Bârlădeanu John, pentru cunoscuţi Ion.