Am o ură viscerală pe semidocţi. Oamenii ăştia care scriu câte un eseu despre orice şi dacă nu îl scriu, mai grav, se apucă şi te bat la cap cu raţionamentul lor, până când ajungi să îţi doreşti să te ungi cu rahat pe tot corpul ca măcar aşa să îi ţii la distanţă pe semidocţi. Unii dintre ei însă nu se lasă şi cu riscul intoxicării grave şi a icterului mecanic îşi continuă dizertaţia. Îţi doreşti atunci ca întreaga lume să devină brusc nepopulată, o imensitate albă, fără nici o formă, în speranţa că în felul ăsta semidoctul cu pricina nu va avea bază de filozofie. Evident, stratagema este şi falsă, dar şi sinucigaşă aproape pentru că în mod clar semidoctul va începe să discute despre neant. Mă rog, să revin. L-am descoperit pe Maximilian Boroş de la Baia Mare. Mai concret cu volumul său Adevăruri ignorate, editat în 2005 la Editura Dacia. Omul ăsta este o adevărată bombă pe două picioare. Verbozitatea sa pute, fetidul raţionamentelor sale dându-ne alergic lacrimile. Iată un pasaj din Comportamentul contradictoriu.
"Tot astfel, vrem să ne căsătorim, dorim chiar cu ardoare acest lucru, conştienţi fiindcă a sosit timpul, dar nu vrem să renunţăm încă la libertăţile burlăciei..."
Ok, să zicem că ceva adevăruri ar exista aici. Dar atenţie, spre final, nea Boroş revine cu o frază în care principala este dureros de eliptică:
"Înţelegem astfel că cel care doreşte să trăiască liber, să lupte pentru libertatea sa, indiferent de riscurile pe care această luptă le presupune, punându-şi în joc, dacă-i cazul, chiar şi libertatea."
Aoleu, maică, dar nea Boroş rosteşte acum niste adevăruri crunte. Cum ar fi acela că femeia e bună, dar până la măritiş. Mă rog, cine chiar este un apostol al libertăţii trebuie însă să-şi pună în joc, aşa cum însuşi autorul spune, libertatea. M-ar interesa statutul civil al lui Maximilian Boroş, nu de alta, dar ca şi curiozitate cred că merită să ştim cât este acesta de misogin şi în realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu