Îmi place să cred că cinematografia are acum, mai mult ca niciodată șansa de a ieși din platitudine și de a reînvia canoane pe care unii europeni le-au refuzat după ce le-au batjocorit inițial. Gura aceasta de oxigen vine din Asia, mai precis din țări precum Japonia, China sau Coreea de Sud și câștigă din ce în ce mai mult teren în fața principalului competitor, America, cu o cinematografie previzibilă și manieristă, în ciuda eforturilor disperate de a evita acest pericol. Să vă dau un exemplu simplu, pentru a fi mult mai clar. Mă uit la un serial. OK. Știu de la bun început care sunt personajele cu care trebuie să empatizez, nu știu însă cine sunt maleficii. Și dintr-o dată apare cu titlul de ”guest star” un actor pe care îl recunosc. Ei bine, din acel moment mi-e clar cine este ticălosul. Ca european însă, fără prea mulți idoli în rândul actorilor asiatici, orice film este o continuă mirare cel puțin la nivelul liniei narative. După care urmează încântarea maximă la nivelul imaginii, filtrele de culoare, lumina, animaţia şi muzica armonizându-se unitar pentru a manipula sentimental implicarea afectivă a spectatorului. De aici poezia totală a acestor producţii, fie că vorbim despre action-uri sau despre filme romantice sau drame. Cu acest reţetar asiatic se poate vorbi despre mutaţii evidente de la canonul consacrat de Hollywood.
"K-20: Kaijin niju menso den" sau "K-20: Legend of the Mask" este filmul japonez care mi-a readus aminte de prospeţimea din "cetatea filmului" în anii '70-'80. Nu discut acum de filme cu pretenţii de brainstorming sau cine ştie ce capodopere conceptuale, ci despre un banal film cu supereroi, doar că mai altfel decât ne-a dresat Hollywood-ul. Mai altfel în sensul că eroul creşte şi acest lucru este redat cu umor, cu un plus multaşteptat de ludic chiar din partea eroului, care în cinematografia americană este o chintesenţă a monolitului. Ei bine, Heikichi Endo (Takeshi Kaneshiro) este un acrobat, care, din raţiuni pur proletare este angrenat într-un scenariu terorist. Evident, pentru a se exonera Heikichi trebuie să devină mai bun decât cel cu care fusese confundatm chiar K-20, un soi de justiţiar, un luptător împotriva sistemului, iar ceea ce urmează poate fi considerată varianta niponă a pregătirii fizice la care apelează Rocky în toate cele 4 ecranizări, numai că de data aceasta predominant este umorul. În tot acest timp Kogoro Akechi, un poliţist de succes ce urmează să se însoare cu prinţesa Yoko Hashiba continuă să îşi clădească renumele pe falsa acuzaţie a lui Heikichi de a fi K-20 în persoană, numai că nu ia în calcul faptul că deşi prinţesă, aleasa inimii sale este mai presus de toate un cetăţean responsabil şi onest, dornic să ajute păturile inferioare, restabilind astfel echilibrul social. Ce mai urmează merită să vedeţi, deşi, credeţi-mă că prea multe surprize la acest nivel nu veţi surprinde. Veţi fi însă atât de cuceriţi de poveste încât puţin vă va mai păsa de previzibilitatea tramei, uzată moral de cel puţin 4 decenii.
De ce este special filmul lui Shimako Sato? Tocmai pentru că nu se vrea un film special, ci o poveste onestă, în limita plauzibilului. Pentru că, la o privire mai atentă vom înţelege care este diferenţa între personalitatea asiatică şi supermanul american, supereroul lui Sato fiind mult mai aproape de Zorro decât de V ("V For Vendetta") sau de Batman. Deşi ambele personalităţi prin definiţie fac trimitere la profilul comunistului, modelul asiatic este mult mai aproape de definiţia de dicţionar, în comparaţie cu varianta americană, în care liderul are un caracter mult mai dictatorial şi autosuficient. Una peste alta, efectele lui Sato, împrumutate din manga, poezia oraşului întunecat, naturaleţea şi imperfecţiunile fizice ale actorilor te fac, ca european, să te simţi mult mai aproape de "K-20..." decât de orice alt personaj fantastic rupt din Marvel. Iată că moştenirea lui Zorro a fost pasată nu la europeni, nu comisarului Moldovan, cum toţi românii ar fi sperat, din patriotism local, nu de alta, ci niponilor. C-aşa ne trebuie dacă uităm cui se adresează de fapt şi de drept poveştile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu