Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

miercuri, noiembrie 25, 2009

Empaticul antipatic

Criză mare pe toate planurile şi după cum era firesc, nu a scăpat nici ortodoxia. De fapt, în ceea ce priveşte BOR chiar nu mă interesează toxiinfecţiile lor interne, de cele mai multe ori mă mulţumesc să zâmbesc atunci când fără voia mea sunt confruntat cu o nouă producţie xxx gay din interiorul edificiilor de cult. Dumnezeu a încetat de mult să se mai identifice în imaginarul meu cu cei care îl slujesc. Îmi amintesc că în generală aveam un obicei ca atunci când vedeam câte un preot în sutană să facem trei paşi înapoi. Am renunţat la acest obicei atunci când am realizat ce imprudenţă aş face dacă m-aş da înapoi trei paşi şi aş nimeri pe carosabil, derutat de un simplu cetăţean, lipsit de har şi de celelalte calităţi care te-ar îndreptăţi să te îmbraci în sutană (asta dacă nu eşti reîncarnarea lui Johnny Cash) şi doar incidental îmbrăcat în sutană. Din ce în ce mai des mă confrunt cu preoţi ortodocşi ignoranţi, încrâncenaţi, mai laici decât un non-prelat şi caracterizaţi prin cupiditate, preacurvie şi alte păcate omeneşti.

De curând am redescoperit un astfel de individ, al cărui comportament în mod normal m-ar fi distrat dacă nu ar fi fost legat direct de decesul survenit în familia unuia din prieteni. Omul ăsta, popa ăsta, după ce a părăsit casa în care era depus defunctul a iniţiat o discuţie auto de specialitate, povestind cât de bună e maşina străină cu care era transportat acasă şi cu toate acestea, ce îmbunătăţiri necesare a făcut fiul său, care a mai introdus în manej încă câţiva cai putere. Apoi, probabil conştientizând momentul, cum credeţi că a dres popa busuiocul? Spunându-i celei care îl conducea acasă cu maşina: "Nu vă faceţi griji doamnă că mâine nu va dura mult. În 10 minute terminăm." Iar apoi, la despărţire, în loc de bună seara popa în cauză se sinchiseşte în cele din urmă să salute, de plecare, cu "Dumnezeu să-l odihnească!"

Povestea însă nu se termină aici. Popa de mai sus nu este la zi doar cu tehnica, el excelând şi la nivelul "conspiraţii". În ziua înmormântării, unde altundeva decât tot în maşină acesta declamă că: "aţi auzit, se dărâmă crucile catolicilor." Care credeţi că este motivul? Cârtiţele, pârşii, ciorile supraponderale sau cimentul prost? Nici vorbă. Masonii domne! Cică masonii, care nu cred în Dumnezeu şi sunt unealta diavolului căruia i se închină în ritualurile lor au trecut la acţiune eradicând crucile catolice din cimitire şi mai cică după al doilea tur de scrutin din România se vor concentra şi asupra crucilor ortodoxe. A fost drăguţă reacţia unui tip de bun simţ din maşină care a întrebat: "dar de unde ştiţi asta, părinte, aţi foat la vreun ritual de-astă?" Nu, nu fusese. Auzise el de la cineva. De aici ni se trage tot răul, de la alţii.

Criză mare la popi. Am din ce în ce mai des senzaţia că mulţi dintre oamenii ăstia trăiesc în crampe şi, în comparaţie cu alţi prelaţi care se autoflagelează, aceştia îşi muşcă buzele de mai multe ori pe zi pentru a suporta greutatea de a fi preot. Poate ar fi creştineşte să îmi fie milă de astfel de oameni, dar nu îmi e. Astfel de reacţii mă revoltă pentru că mă obligă omeneşte să mă dezic de astfel de funcţionari care nu mai funcţionează. Mă revoltă pentru că mă obligă să îmi revizuiesc atitudinea cu privire la preotul ortodox, care mai mult decât alţi slujitori ai Domnului ar trebui să debordeze de empatie. Copilărind la ţară, am învăţat că ori de câte ori ai o problemă apelezi la preotul satului, care cu o neţărmurită toleranţă şi empatie şi cu o neaşteptată doză de umor sănătos te ascultă. Cel puţin, bunica când avea o tristeţe fugea la preot, sfidând apatia bunicului, care făcuse puşcărie în urma delaţiunii unuia dintre preoţii locali. Cu din ce în ce mai mulţi preoţi ortodocşi post-modernişti, scade şi încrederea enoriaşilor în aceste organisme. Deja foarte multe ceremoniale se desfăşoară din ce în ce mai des pentru că "aşa trebuie", nu pentru că omul ar mai simţi nevoia creştinească de punere în regulă cu divinitatea. A nu se înţelege că fac propagandă pentru un preot atemporal, care să umple în zdrenţe, desculţ, care să predice la megafoane de carton şi pentru care Sony şi Ford sunt termeni abstracţi care nu îi trezesc nici un interes. Îmi doresc însă un preot care să lase lumescul său personal la uşa bisericii şi la poarta enoriaşului. Pentru viaţa sa lumească comunitatea are grijă să organizeze evenimente unde prezenţa preotului şi a imaginarului său laic nu ar face decât să întregească tabloul unui organism viu şi echilibrat. Nu aş avea nici o repulsie pentru un preot cu care discut fotbal pe stadion, film la cinematograf sau politică în piaţă, duminica după slujbă.

A se folosi cu multă râznă ştergătoarele de toate felurile. În cazul nostru ştergătoarele de conştiinţă şi de civism. Să înveţe câte ceva de la maşina pe care o venerează şi updatează ori de câte ori plictiseala îşi spune cuvântul şi de la preşul care ar trebui să asigure curăţenia spaţiului interior.

Un comentariu:

Anca spunea...

va multumesc, domnule, mi-a mers la suflet...

Pleased to meet you, hope you guess my name...