Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

sâmbătă, august 01, 2009

Cancan incită și îndeamnă la stigmatizarea lui Mircea Toma

Mi-e scârbă, mi-e foarte scârbă și cel mai trist lucru este că scârba nu poate fi transpusă propriu în cuvinte. Ar trebui să mă vedeți, să mă cunoașteți înainte și după această senzație pentru a realiza schimbarea care s-a produs cu mine de două zile încoace. Am un stomac solid, pot să mănânc liniștit în timp ce alții derulează în jurul meu povești grețoase, nepotrivite digestiei, altfel aș fi vomitat, o dată, de două ori, de trei ori și uite așa, aș fi ținut-o tot într-un vomitat până la sfârșitul lumii. Pentru că scârba aceasta are un efect ciudat asupra mea, mă face să mă gândesc la apocalipsa sentimentelor, mă face să devin fatalist și să îmi caut salvarea dincolo de oameni, ceea ce nu este corect. Prin urmare, îi mulțumesc încă o dată blogului că există și vouă, că vă pierdeți câteva minute cu mine pentru a încerca să pun ordine în legătura mea cu lumea.


S-a întâmplat ieri, când Cancan a publicat un articol infect la adresa lui Mircea Toma. Este vorba despre faptul că acesta face nudism, la Vama Veche, în locuri destinate nudiștilor, alături de fetița sa minora și soția sa gravidă. De ce ar trebui să mă revolt pe Mircea Toma, cu ce anume mi-a agresat domnia sa liniștea și moravurile? Că face nudism la nudiști? Ar trebui să mă comport ca babele din tramvaiul 4 în drum spre Piața Obor în fiecare dimineață, fie 27 sau 37 de grade la umbră doar de dracul ieșirii în lume până la prânz, când pregătesc masa, după care un somn bun și în cele din urmă telenovela maraton ”Tânăr și neliniștit”. Dacă nu știți la ce fac referire citiți cele ce urmează, dacă știți săriți peste următorul pasaj. Cum văd o fată tânără și frumoasă, îmbrăcată îndrăzneț, ceea ce unii ar numi sexy, încep să comenteze, brodând în jurul câtorva cuvinte cheie: nesimțită, descreierată, curvă, boarfă, vagaboandă... Din păcate nu cunosc pe nimeni care să îmi pună la dispoziție, fără să mă ucidă după, o arhivă cu tinerețea oamenilor pentru a le prezenta filmul și a-i face să își recunoască ipocrizia și bigotismul. Case closed. La fel și cu Mircea Toma. Mare lucru că face nudism, el și întreaga familie, cu atât mai mult cu cât îmi amintesc că pentru democrație și libertatea individuală acum vreo două decenii niște tineri auplătit cu viața. Nu e flasher, nu ne agresează vizual în buricul târgului, iar imaginile pe care cei de la Cancan au început să le difuzeze au ajuns la noi dincolo de acceptul persoanei în cauză, violându-i intimitatea. Și nu am înțeles ieri, cum nu înțeleg nici azi de ce Mircea Toma nu pregătește un proces penal împotriva acestora, nu neapărat pentru a-și apăra imaginea sa, ci pe aceea a familiei sale.

Numai că astăzi lucrurile au degenerat. Scrie sus și tare Cancan că ”protecția copilului s-ar putea autosesiza.” Adică de ce? Pentru că micuța împreună cu familia ei stă goală pe plajă într-un loc unde nimeni nu este îmbrăcat. Este cât se poate de clar că susnumita gazetă incită la un pas periculos, fără precedent. Desi legea nu prevede clar vreo sanctiune pentru o astfel de fapta, directorul general al Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 3, domnul Florin Vasile, a declarat pentru CANCAN urmatoarele: "Copilul nu trebuie expus la o asemenea situatie, mai ales in sanul familei. Cei doi risca totusi o ancheta sociala, doar daca se sesizeaza autoritatea de unde au domiciliul". Nu pricep, de ce această tevatură dacă, citez: ”legea nu prevede clar vreo sancțiune”. Ce situație în sânul familiei? Să își vadă mama și tatăl goi pe plajă? De parcă mama ar fi născut-o îmbrăcată, ar fi alăptat-o doar după ce i-a pus pe față ochelari de somn iar tatăl ar umbla non stop în pardesiu, pantaloni de armură și helancă. Singura explicație este aceea că bigotismul îndeamnă la tabuuri și la interdicții. Eu unul, personal nu îmi doresc un copil care să mă asculte orbește ”pentru că așa trebuie, pentru că așa este religios sau pentru că așa i-am spus eu să facă”.

Poate nu m-aș revolta dacă am trăi într-o țară ultrafundamentalistă, dar câtă vreme pe aceeași pagină este incriminat un practicant al nudismului la nudiști iar în coloana din dreapta doamnele sunt invitate să se dezbrace ca să fie publicate în Cancan iar imaginile cu pricina sunt de cea mai joasă speță consider că e dreptul meu și datoria mea să iau atitudine. Florentina Ciaușu este “practicanta constanta de unifight si lupte libere, plus antrenoare. De cinci ani sunt o fana infocata a lui Adrian Mutu si imi doresc foarte mult sa-l intalnesc. Ar fi interesant sa fim amandoi in sala de sport si sa dau cu el de pamant, in joaca, bine inteles”. Pantofi negri cu toc, ciorapi negri cu adeziv, chiloți albi și sutien mov. Acum să îmi explice cei de la Cancan ce urmăresc să promoveze prin intermediul acestei domnișoară cu postură îndoielnică: puritanismul, moralitatea, demnitatea umană, cultura, bunul simț, ce anume? De ce Florentina Ciaușu e de bine și libertatea de a face nudism la nudiști nu? Poate pentru că domnița se dezbracă la comandă iar Mircea Toma și familia sunt vânați, violându-li-se intimitatea. Tocmai acesta este motivul pentru care Mircea Toma ar trebui să îi dea în judecată pe cei de la Cancan, pentru furt și publicare neautorizată de fotografii personale. Pentru compromiterea imaginii publice. Pentru instigare.

Nu doresc să trăiesc într-o astfel de societate și nici să îmi educ copiii în sânul bigotismului ”senzațional”. Nu sunt rudă, prieten, coleg, nici măcar nu l-am cunoscut vreodată pe Mircea Toma, dar refuz să le permit unora și altora, cu atât mai mult unor ”formatori de opinie” să își ascundă infracțiunile prin intermediul uneia dintre escapadele acestuia care îl fac să fie diferit de ceilalți astăzi, iar mâine prin intermediul existenței mele, a familiei și a prietenilor mei. Să își ia simbria pe baza delațiunii infecte și a manevrelor de manipulare a unor voyeuri care încearcă în acest fel să își salveze tinerețea pierdută și ratată. Refuz să trăiesc alături de imbecili care comentează aceste fotografii ale familiei Toma, de parcă vreunul dintre aceștia ar fi încercat să se impună ca vedetetă sexy. Miroase a cuptoare umane, a atanor reinventat și a camere de gazare, în care neaveniți râd de organele celor sacrificați. Este sordid și înspăimântător. Prea devreme încă sau poate prea târziu...

Niciun comentariu:


Pleased to meet you, hope you guess my name...