Dragilor, de mâine iau via Turcia, luându-mi un concediu pe cât de normal pe atât de legal, de câteva zile. Prin urmare promit să vin cu poze, cât mai multe poze și cu ceva amintiri, pe care voi face tot posibilul să le pun pe blog de îndată ce vor fi produse. Evident, voi avea nevoie de ceva toleranță din partea Doamnei Papatia, care sper că nu îmi va mai da o veste la fel de bună precum cea de ieri, când m-a anunțat oficial că se va închide travianu. Acum sper să nu aflu că și blogurile se vor închide de mâine. Așa că îi îndemn pe cei care mi-au pus gând rău și îmi doresc să mă prăjesc la soare și să mă plictisesc de atâta inactivitate să îmi aducă numai vești proaste precum: a retrogradat Rapidul, a murit americanul sau s-a renunțat la internet pe motiv că este generator de boli venerice. Nu însă și o veste proastă despre blog. Acesta are nouă vieți, iar al meu chiar 10, că deh, e al meu.
Să ne vedem și auzim cu bine, iar în replică: vă doresc și eu ce îmi doriți voi mie. Belek, here we come!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu