În urma unui concurs de împrejurări am ajuns să citesc articolele semnate de Grid Modorcea în paginile Tricolorul și așa am ajuns aici, la un articol semnat de "părintele Indiggo” despre premiile Uniunii Cineaștilor pe 2006. Iată un fragment edificator, care pe mine unul m-a scandalizat:Anul trecut au iesit în premiera 12 filme, dintre care 8 debuturi, celelalte fiind semnate de regizori consacrati: Geo Saizescu, Mircea Muresan, Ioan Carmazan si Cristina Nichitus, ale caror filme sunt de departe premiabile, macar la unele capitole. Daca ar fi fost dupa mine, Marele Premiu i l-as fi acordat Cristinei Nichitus pentru Si totul era nimic, un film de exceptie, singular în peisajul filmului românesc, si sa ne gândim numai la imaginea lui Gabriel Kosuth, demna de un Oscar, iar pentru Pacala se întoarce i-as fi acordat lui Geo Saizescu premiul pentru valorificarea folclorului românesc, pentru tenacitatea cu care se inspira din aceasta sursa inepuizabila de spiritualitate, încercarea lui de a face un film în versuri si rima populara fiind unica în lume.
Din nefericire pentru nostalgicul Modorcea, am făcut greșeală să văd ”Păcală se întoarce”. Nu aș fi fost de acord cu opinia venerabilului domn nici dacă să spunem că într-adevăr, folclorul invocat chiar ar fi fost folclor. Nu aș fi fost de acord, pentru că în ciuda ”nișizării” vieții nu mi se pare normal să dau un premiu pentru un costum popular într-un film, pentru barba lui Papaianii, pentru gamba Magdei Catone, pentru mobilitatea lui Eugen Cristea și nici pentru asemănarea între Denis Ștefan și Andi Garcia. Este ca și cum Ridley Scott ar fi primit la Oscar un premiu pentru ”valorificarea” Bronxului în ”American Gangster”, distincție care pe marele regizor cu siguranță l-ar fi jignit. Pe de altă parte, concluzia lui Modorcea îl jignește indirect pe Saizescu, recunoscându-i acestuia subnivelul regizoral, dar apreciindu-i în schimb subconștientul pro-folclor, aproape conjunctural, nimic mai mult. ”Încercare” din formularea modorciană spune totul, de fapt aceasta este piatra de temelie a tuturor filmelor lui Saizescu: încercarea. Iar de aici și până la aprecierea acestui regizor mai mult decât minor ca fiind ”părintele comediei românești” este o distanță de la cer la pământ. Norocul lui Saizescu că a murit Eminescu cu ceva timp înainte sa, pentru că în acest caz am fi avut de-a face cu realmente ”primul film românesc în versuri și rimă populară” iar Saizescu ar fi rămas fără nici un fel de elogiu. De fapt e fals ceea ce afirm, pentru că cu siguranță că și în acest caz Modorcea l-ar fi ridicat în slăvi pe Saizescu ca fiind singurul regizor român cu baston.
Faptul că Modorcea cultivă nepotismul, lăudându-l pe Saizescu este mai puțin flagrant decât absurdul cu care acesta încearcă să tragă o ”ligne Maginot” între vechii și noii cineaști români. Mi se pare logic ca Puiu, Porumboiu și compania să fie mult mai apreciați cel puțin din câteva motive: logistica, viziunea modernă, îndrăzneala. Este ca și cum ar lua MTV Music Awards Goombay Dance Band sau Ottawan și nu Enrique Iglesias (pe care nu îl apreciez sub nici o formă). Pământul se învârte, nimic nu stă pe loc iar ”dinozaurii” au fost gândiți ca la un moment dat să facă loc lupilor tineri. Asta nu înseamnă că vechii cineaști sunt supuși unor interdicții, ci pur și simplu că s-a schimbat trendul, se cere altceva.
Acestea fiind zise, închei cu un alt citat din marele și (din fericire) în goană spre extincție domn Modorcea, care contrazice tot ceea ce a spus până acum. ”P.S. Eveniment TV în America. Marţi, 13 ianuarie 2009, ora 10 PM, se difuzează pe canalul NBC episodul HOTHOUSE din celebrul şi multpremiatul serial LAW&ORDER: SPECIAL VICTIMS UNIT, în care joacă şi actriţele gemene Mihaela şi Gabriela Modorcea, alias trupa INDIGGO. ” Păi, domnu' Modorcea, ți se pare corect matale să multpremiezi un film precum L&O în vreme ce o capodoperă precum ”Rescue Me”, să treacă neobservată? Lumea e nedreaptă, asta e ideea, noroc că din când în când gemenele Indignău ne fac viața mai frumoasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu