”Mihaela si Gabriela Modorcea, alias trupa "Indiggo", cunoscuta în Germania si sub numele de BOHLENS ZWILLINGE, sunt singurele gemene care cânta mâine, 16 septembrie, la Festivalul International al Gemenilor de la WOLFSBURG, unde îsi vor prezenta si volumul de poezii Furie si iubire, pe care îl comentam în continuare.”
E trist, domnu' Dorin Grigore că în zilele noastre încă se mai pune de un festival doar pentru o singură persoană (pentru că așa am învățat eu, că gemenii(nele) univitelini(e) formează de fapt o singură entitate). Acest lucru se întâmplă însă la Wolfsburg, unde vin gemenele Indignău, singurele gemene de altfel dintr-un întreg festival. Despre programul pe care Dorin Grigore nu ni-l prezintă încerc eu să vă spun două vorbe. Mai întâi cântă, pe urmă își prezintă volumul de poezie, pe urmă se mută pe două scaune, pe urmă iau pixul în mână, pe urmă dedică primul volum fratelui, pe urmă, respectând rândul din coadă îl semnează pe al doilea, mamei, după care vine la rând și ultima persoană din coada de trei, Grid Modorcea. Pe urmă Mihaela recita, pe urmă recită Gabriela, pe urmă recită Mihaela și Gabriela, pe urmă gemenele se ridică și fac o poza cu primul spectator, pe urmă cu al doilea, pe urmă cu al treilea și în cele din urmă cu toți participanții la festival.
Un minunat festival la Wolfsburg care ar trebui să fie inclus pe lista manifestărilor UNESCO. Părerea mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu