Dacă n-ar fi existat Iosif Sava eu unul vă declar cu mâna pe inimă că i-aş spune lui Laurenţiu Duţă Iosif Sava, din păcate aşa ceva nu se va întâmpla niciodată pentru că s-ar înţelege că persiflez. Spun asta pentru că ieri am citit un interviu cu Laurenţiu Duţă în care acesta îşi arăta dezamăgirea cu privire la Eurovision, promiţând să nu mai concureze niciodată la un astfel de concurs şi să se dedice exclusiv muzicii de radio pe care "oamenii o ascultă cu răbdare" (citez din memorie). Poate că vrea să încheie un contract cu firme producătoqare de radiouri şi când îl cumperi acesta are incorporate câteva piese orchestrale de Laurenţiu Duţă, cam cum pe vremuri erau boom-blasterele cu leduri. Acolo însă exista şi alternativa de a stinge beculeţele, ceea ce ar trebui inclus şi la "oferta Duţă". Adevărul e că Duţă are parţial dreptate, îmi amintesc şi acum muzici de radio, care de care mai cretine şi care mi s-au întipărit în memorie fără voia mea. Cazul acela clasic în care te trezeşti cântând "alo, alo aici e radio" sau coloana sonoră de la "Un zâmbet pe 16 mm" şi îi rogi pe cei din jurul tău să te exorcizeze cu un alt cântec. Acest teoretician al conceptului de muzică pe piaţa românească încearcă în acest fel să ne transmită că nici o piesă de calitate nu te cucereşte din prima, sau că poate el nu are această calitate de a scrie piese care să ne vrăjească de la prima ascultare, prin urmare are de gând să ne tortureze cu ale sale creaţii scremute prin intermediul radioului. Cu alte cuvinte m-au cucerit muzici auzite la radio, spre exemplu: Babybird, The Cure, Eels, Radiohead, Portishead şi alţii doar pentru că radiourile le-ar fi difuzat în air-play . Păi să ştie Laurenţiu Duţă că acestea toate chiar sunt trupe care se difuzează non stop pe radio.
Şi mai am ceva pentru Duţă, cel care încearcă să prostească românii inoculându-le ideea că la Eurovision 2009 România ar fi fost furată. O dedicaţie, o piesă care îi va marca întreaga existenţă. "Cifre". Mi-l imaginez în camera verde făcând calcule, ceea ce i-a lipsit i-a fost transa, să se ridice în picioare şi, aproape posedat să înceapă cu "uuuh, ah, diri, diri da". După o asemenea invocaţie vă garantez că am fi început să fim votaţi, ca prin minune. Dar nu a fost să fie. Aşadar, de-acum încolo vom mai auzi de Duţă doar la radio. De exemplu, la teatru radiofonic, atunci când se aude o muzică în surdină, de la o uşă deschisă cu un slab scârţâit, să ştiţi că atât muzica, cât şi scârţâitul îi aparţin lui Duţă.
Mai bine însă să nu vă mai încurcaţi cu atâtea. Prea multe cifre dăunează, prin urmare, când spun Duţă eu unul spun Zero. Cifre cifre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu