Cu detectorul de respect pe Ghencea

Absenţa unui lucru din România mă doare cel mai tare. Mă doare cumplit. Parcă mai cumplit decât absenţa zimbrilor în Herăstrău sau pe culmile din defileul Jiului. Dacă aş vedea zimbri, poate că aş conduce mult mai relaxat cu 40 la oră făcând slalom între hărtoape, crevase de toate dimensiunile şi maşinile nebune care iau curba cu 70. Nu mai avem zimbri. În curând nu o să mai avem nici respect. Ground control to Major Tom stop urme fine de respect stop pe Iuliu Maniu stop kit de prelevare stop kit de prelevare stop kit de prelevare stop trimiteţi dracu' un kit de prelevare cu primul elicopter stop dar nu îi daţi drumul ca bizonu' stop puneţi-l pe un spate de pescăruş stop. Marele stop. Rămânem fără respect.

Când ne aşteptam cel mai puţin Rapidul a bătut Steaua. Tocmai de aia e frumos fotbalul, de aia e frumos să ţii cu o echipă, să o iubeşti când pierde şi să o iubeşti şi mai mult atunci când îi ies jucătorii din teren plângând. Marinescu a ieşit cu o gâlmă la picior, plângând ca un copil, de ciudă şi de neputinţă. Marinescu, ălea câteva secunde de umezeală ai fost iubit de o ţară întreagă. Ai fost respectat, inconştient. Dacă s-ar fi realizat că acel sentiment este respectul, trei sferturi din privitori s-ar fi desolidarizat şi ar fi invocat o musculiţă care le-a intrat în ochi. O parte dintre aceştia şi-ar fi făcut programare la medic a doua zi, să vadă ce dracu se întâmplă cu ei. Stelişti, dinamovişti, timişoreni, urziceni, vasluieni, clujeni, toţi te-au dorit în secundele acelea la echipele lor. Pentru că nu se mai moare şi nu se mai plânge pe gazon. Rapid e o echipă bogată. Probabil că toate firmiturile de respect care au mai rămas în ţară şi-au dat întâlnire la Rapid.

Steaua a pierdut doar cu 2-1. Ceea ce nu spune nimic pentru stelişti, pentru ei e o înfrângere ruşinoasă, tot ce e logic în această ecuaţie dispare. Nu a câştigat echipa mai bună, au pierdut ei, pe mâna lor. Nici un pic de respect. Arivederci! Nu ne putem bate decât singuri, mai nou ăsta este sloganul la modă, de parcă fotbaliştii s-au apucat de fotbal pentru că nu găseau intimitatea să facă o labă sănătoasă. Ne facem fotbalişti şi ne-o frecăm singuri. Jucăm squash dar zicem că facem fotbal. Declară Gigi Becali că Steaua nu a fost bătută de Rapid ci de Dayro. Rapid nici nu a existat. Declară Lăcătuş că singurul derby din Liga 1 este Steaua - Dinamo. Rapid nu există. Respectul a murit. Când Rapidul şi-a luat-o de la Dinamo, Dinamo a fost felicitată de rapidişti. Şi dinamoviştii nu s-au înfoiat în pene, nu au dat în învins. Era evident pentru toţi că Dinamo a fost echipa mai bună. În Groapă vieţuieşte un centimetru pătrat de respect, care sezonul ăsta pare să se matureze. În Ghencea e zero. Ieri o mână de rapidişti au venit cu detectorul şi acesta a rămas mut. Trist. Spiritul Stelei a decedat. Şi când te gândeşti că în 1986 eu - rapidist şi tata - rapidist plângeam ca nişte copii când Duckadam se încăpăţâna să nu lase mingea spaniolilor să intre în poartă...