Mutaţii ale Crăciunului la români - bradul cu filet

Dragilor, iată că a venit şi ajunul Crăciunului, miroase a cozonaci şi friptură, bradul este împodobit - urmare a unui inexplicabul hei-rup de dimineaţă - încât pot spune că "vremea e de colindat". M-am gândit aşadar să vă colind cu câteva "legende urbane" ale Crăciunului, asta pentru că, contrar trendului conservator sunt de părere că un mod eficient de a păstra sărbătorile cât mai aproape de tradiţie este umorul. Iar acum să revin asupra postului "mutaţii ale Crăciunului" la români.

Prin 2002, întors în Bucureşti după mulţi ani de Crăciun în străinătate venise momentul să sărbătoresc din nou acasă. Zis şi făcut, cu o mică inexactitate însă. Nu m-am interesat prin târg cu privire la "şmenarii de Crăciun". Neştiind nimic am mers pe bună credinţă. Pe 24 decembrie, pe la prânz mi-am luat inima în dinţi, m-am dus în Piaţa 1 mai - pe atunci lucram prin preajmă - şi, deloc grijuliu cu banii, stăpânit ca şi acum de ideea că odată pe an Crăciunul merită primit cu tot fastul am ales un brad extraordinar de des, de ai fi zis că cineva s-a ambiţionat să strângă laolaltă cât mai multe crengi, care, să şi arate credibil, a brad. I-am rugat pe vânzători să mi-l lege, ceea ce au şi făcut. Au dus pomul puţin mai în spate şi l-au înfăşurat fedeleş în frânghie. Le-am plătit oamenilor bradul şi m-am dus cu el la serviciu. Spre faptul serii ajung acasă, înfig bradul în picior şi pornesc căutarea de globuri, ghirlande, beculeţe.

Se desfăşoară sfoara şi începe minunarea: la banii ăştia nu am luat un brad ci o adevărată pădure şi ulterior un incipient sentiment de vinovăţie: în ritmul ăsta la anul vom bea ceaiul în sahara sinaiei. Nu am crezut până atunci că minunile de Crăciun sunt aievea şi iată că am primit o lecţie. Undeva, cineva, Clarence sau spuneţi-i cum vreţi voi mi-a auzit reţinerea de a nu defrişa pădurile, rod al cupidităţii de sezon şi mi-a făcut un cadou. Întind ghirlandele de becuri şi mă trezesc cu o creangă în mână. Trist, întrebându-mă dacă gesturile mele uzuale sunt în realitate chiar atât de violente arunc creanga şi continui împodobitul până ce mă trezesc cu o a doua creangă în mână. Ruptă pe lung, de parcă... Mă rog, asta e, nu am o seară tocmai bună. Trec mai departe şi evident înstrăinez şi cea de-a treia creangă care, studiind-o cu mai multă atenţie, constat că în realitate fusese cioplită. Mă strecor în desimea bradului, până la tulpină şi nu mare mi-e mirarea să constat că de fapt toate crengile fuseseră pur şi simplu filetate într-o coadă de mătură, la rândul ei filetată într-un picior de brad.

A fost cel mai special Crăciun de până acum, singurul Crăciun în care mi-am păzit bradul mai ceva decât aş fi păzit o sculptură de Moore, dacă aş avut-o în custodie. Nimeni nu avea voie să se apropie prea mult de tulpina bradului, ale cărui crengi între timp se lăsaseră, parţial de la greutatea globurilor, parţial de la căldură, pentru a nu îmi deconspira secretul. Nu trebuia nimeni să afle cum căzusem de fraier în piaţa 1 mai. Partea bună a lucrurilor a fost că desfăcutul bradului a mers rapid, un adevărat record în defiletat crengi... De-atunci sunt foarte atent la brad, de îndată ce îl plătesc. Stau cu mâna pe el ca pe butelie. În orice caz, o astfel de potlogărie nu a reuşit să îmi strice frumuseţe de sărbători!

Sper să zâmbiţi şi să vă bucuraţi de bradul vostru, natural sau de plastic, pentru că "miracolul" acelui Crăciun a ţinut la mine doar până la Crăciunul ce a urmat. Sărbători fericite şi o seară minunată alături de cei dragi!