Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

marți, februarie 14, 2012

Popii noştri la Sovata, doar Gigi dă cu lopata

În week-end m-am uitat puţin la televizor, puţin însă suficient de mult dincolo de ce mi-ar fi permis. Problema este că atunci când îţi permiţi una dintre acele "guilty pleasures" te şi încarci cu o energie destructivă, pregătită la orice pas să dea pe-afară. Ceea ce se întâmplă chiar acum. Am văzut dezastrul din Vrancea, şi cum mă consider vrâncean m-a durut. Suficient de tare ca să fiu foarte atent la detalii. Şi ce am observat. Pe Becali la poarta mea, declarând că nu pleacă de aici până nu face curăţenie generală. M-am speriat puţin, apoi m-am întrebat ce ar fi dacă, la viitoarele alegeri Becali chiar şi-ar câştiga dreptul să stea la poarta mea preţ de o felioară de brânză, după care să dea buzna peste mine şi să mă ia la rost că de ce sunt rapidist, nu stelist. Am realizat însă relativ repede că nu era la poarta mea, doar mi se păruse, din cauza troienelor de zăpadă. În orice caz, Becali era în Vrancea. De aici şi până la a-l acuza că îşi pregăteşte de pe-acum campania electorală mai e mult. Un lucru însă este demn de observat. Că dincolo de fundalismul său religios, căruia mă opun cu îndârjire, există în omul ăsta o anumită deontologie creştină. Probabil că la bază stă un soi de principiu al talgerului: dumnezeu mi-a dat, acum dau şi eu. Şi nu cred să mă deranjeze foarte mult mobilul din spatele acestui heirupism becalian, câtă vreme semenii noştri sunt ajutaţi. Mi-aş dori să descopăr într-o bună zi România ca un focar de potenţiali candidaţi care se implică până la sacrificiul suprem pentru a câştiga cât mai mult credit în ochii populaţiei. Până la urmă dintre toţi unul singur va fi alesul.


În contrast cu implicarea becaliană, am prins o constatare care m-a şocat. Cineva se întreba retoric "unde ne sunt popii". Într-adevăr, ortodoxismul este minunat, dar în practică el nu prea există. Probabil că şi-au mai suflecat mâinile şi câţiva popi, dar la nivel instituţional nimeni nu a auzit de ei. Popa ăsta este până la urmă elementul de bază al societăţii româneşti şi nimeni nu vrea să îl expună. E ca în jocurile de strategie în care magul iese ultimul din cochilie. Dacă pierzi prematur magul îţi pierzi fiinţa naţională. Nu-i aşa? De aici sacrificiul suprem al populaţiei, pentru a îi proteja pe popi. Care în timpul ăsta oare ce fac? Nu v-aţi întrebat niciodată cum de se întâmplă ca în fiecare primăvară să aflăm din tabloide că încă un popă s-a călărit cu un alt popă, cu vreo măicuţă sau cu vreun tinerel enoriaş? Nu o hârjoneală simplă, ci filmuleţe în toată regula. Păi explicaţia este simplă, oamenii ăştia iarna se plictisesc. Au timp de pornoşaguri. O deszăpezire cu popi înseamnă o primăvară cu mult mai puţine dezvăluiri ale orgiilor din chilii. Aşadar, să scoatem popii la înaintare numai după ce, urcaţi pe troieni dacă am ridica mâna am atinge cu ea soarele. Atunci e momentul să iasă popa şi să stingă soarele cu apa sfinţită.

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...