A man you don't meet everyday

Probabil cei mai religioși dintre voi îi simt prezența la tot pasul. Ceilalți ne mirăm atunci când îi simțim răsuflarea divină (ușor halenică), însă lucrul ăsta ne marchează ore întregi, luni întregi, poate chiar ani...

Nu, nu este vorba despre dumnezeu, ci despre un anumit tip de om. Omul perpetuu, omniprezent și atotinfluent. În mod normal ar trebui să existe unul singur, cam la vreo mie de ani, prezența simultană a mai multora putând duce la adevărate crize în rândul ordinii universale. Eu unul vreau să cred că acesta se produce în serie unică, iar apariția sa universală este rodul unor ciudate înlănțuiri de evenimente. Omul ăsta despre care vă vorbesc știe tot, a văzut tot și întregul microcosmos îi stă la degetul mic. De exemplu, dacă cineva, cu care întâmplător a avut de-a face iese de-odată în față, motivul este EL. În urma unei discuții, omul de care vă vorbesc i-a sugerat acestei persoane că ar fi bine să facă ceva să se distingă. Nu contează că se remarcase mai demult, faptul că acum ieșirea aceasta a devenit publică i se datorează LUI prin excelență. I-am zis eu să nu mai stea așa și să facă ceva... Și te privește cu profund subînțeles.

Individul de care vă vorbesc a văzut toată lumea. A văzut Cuba. L-a văzut și pe Fidel Castro, pe care, recunoaște totuși că nu l-a cunoscut personal. L-a cunoscut însă personal pe fratele lui ”Fideluță”, cum începe să îi spună. Mai mult, a fost chiar prieten bun cu fratele lui Fideluță care venea la el și îi cerea whisky, spunând că ”noi suntem săraci”. Ce om era fratele lui Fideluță. Și Fideluță nu era așa cum îi vede lumea, ce tip nemaipomenit! La un moment dat, când vorbea public despre oamenii dintr-o bucată, despre cei care nu se dau în lături de la nimic și care îți spun baiul lui verde în față el știe că făcea referire la el, fiindcă aflase de la fra-su. De la fratele lui Fideluță. Cu Maicăl Gecsăn a vorbit așa cum vorbește acum cu tine, ca de la om la om. Înclini să îl crezi, fiindcă, leșinat de la halena gurii sale ajungi să te întrebi dacă nu cumva de aceea purta Maicăl masca aceea textilă pe față și pe nas. Atunci l-a certat pe Maicăl că nu lasă copiii în pace și Maicăl i-a spus că nu e adevărat. Așa și era, nu era adevărat. El este omul care i-a făcut prankuri Doinei Badea și Margaretei Păslaru. Cu una a rămas prieten iar cealaltă trăiește în străinătate. Îl poți bănui că șterge urmele. Nici un tip celebru nu i-a scăpat, iar anumite gesturi ale acestora, pe care le reții, sunt întotdeauna rodul prezenței sale în peisaj. Este inutil să vă mai spun despre efectul său asupra femeilor. Toate i s-a oferit până acum GRATIS. Nu femei de rând, ci cele mai cele. Multe dintre ele chiar de față cu soțul, care, blazat, i-a lăsat să își facă de cap și, la finele exercțiilor fizice aștepta cuminte, în banca lui, în sufragerie, cu o bere în față.

Un amestec ciudat de Mafalda, Oracol și Superman-pensionat-pe-caz-de-oboseală-cronică. Memory man. Un soi ciudat de superhero care ucide lighioanele cu o simplă rememorare. Interesant este că niciodată nu produce amintiri despre cei din preajmă. Capul său este ca o uzină, trebuie să dea ceva luni la paleți până să genereze ”amintirea”. Niciodată amintiri despre cei din preajmă. Dacă prin absurd i l-ai aduce pe fratele lui Fideluță, ți-ar spune cu un soi de înverșunare de taină că acesta de fapt nu este fratele adevărat, adevăratul frate al lui Fideluță a fost împușcat pentru că nu era întocmai comunist. Evident, fusese împușcat după ce îl prinseseră bând o bere cu EL, după ce făcuse de rușine partidul și poporul cubanez, motivând cererea de whisky prin acel ”noi suntem săraci”.

O fi omul cel mai întâlnit element din Univers, după azot, dar pe omul ăsta de care vă vorbesc eu ai șansa să îl vezi o dată în viață. Și atunci trebuie să fii foarte hotărât asupra deciziei tale: fie asculți până la epuizare cum prezența sa universală a influențat lumea, fie îi întorci spatele și trăiești mai departe cu regretul că nu vei afla niciodată dacă Elvis a murit sau încă mai trăiește. Poate în Cuba...