Disidentul - un comis voiajor de succes

Totul pornește de la un raționament al lui Vasile Ernu, desprins din ”Născut în URSS”. Spune Ernu că "disidentul este primul produs al colaborârii dintre cele două sisteme, comunist şi capitalist. Cred câ este primul produs exportat de URSS pe care occidentalii nu numai că l-au consumat, ci i-au şi pus această etichetâ frumoasă. Disidenţa e o creaţie, un soi de limbaj comun al celor două sisteme care a fost întreţinut de ambele părţi. (...) Când URSS era vie, el era cel care îi împiedica să gândească, să scrie, cu toate că el, sistemul, era obiectul muncii, al cercetării şi al criticii lor. Acum, câ URSS nu mai există, ceea ce le stă în drumul liberei lor creaţii nu mai e URSS, ci lipsa sa." Într-adevăr, disidența ca popularizare a sistemelor închise este un adevăr de necontestat, de aceea, dincolo de ministere ala turismului dezvoltate special pentru popularizare, o disidență culturală în principal face cam toată treaba unui astfel de minister și încă ceva pe deasupra. De ce să aloci clădiri, personal cât cuprinde, cheltuieli pe salarii și de întreținere, câte și mai câte, când cel mai simplu e să te faci câteva clipe că nu ai fost atent și să deversezi în ”lumea bună” o mână de disidenți. E ca și cum ai arunca o căprioară printre lei. Dacă prin mega absurdul vieții capra scapă, atunci, în primă fază băștinașii se vor bucura de diversitatea cinegetică a zonei. Pe urmă vor umbla ca disperații după un țap, nu neapărat ca să îi ofere caprei satisfacție sexuală, cât mai ales pentru a se asigura de perpetuarea speciei. Când nu ai decât un exemplar ești incredibil de protector, pe urmă, odată cu înmulțirea pe bandă rulantă începi să iei în calcul și profitul. Pe măsură ce ne umplem de disidenți, scăpăm lejer de unii dintre ei, deja nefolositori la perpetuare.

Când nu ai nicio capră, atunci poți spune că ai într-adevăr o problemă. Poți să tunzi leii, să îi pui la cură și la o slăbire severă. Nu o să facă niciodată behehe, dar ai putea, eventual să îi dotezi cu un dispozitiv. Și tot nu îți ies capre. Cu o capră nu faci tu primăvară, dar ai măcar un sfert de material de studiu. Și pe urmă, populația ți se servește pe tavă, nimic nu te mai oprește să te implici în behaviorisme și alte curente care analizează din perspectiva ta specia. Capra este, dacă vreți un ambasador al celorlalte capre de pe continent.

La fel și disidentul. Ambasador neonorific și neoficial. Nu îi iese nimic dictatorului să eradicheze disidența, pentru că ar însemna că își anulează poate cea mai interesantă valență dictatorială. Și atunci dictatorii se fac că îi vânează pe disidenți, care, sunt utili într-un număr controlat. Prea mulți riscă să fondeze un stat în exil, pericol mare. Un disident este, vulgarizând nițel ca pipi de mâță - mimi siku. Marchează locul și îi oferă dictatorului la rândul său material de aprofundat pentru a-și păstra mai departe dictatura în pas cu moda. Statele gazdă de asemenea nu se vor grăbi să îi expulzeze pe disidenți, pentru că acest lucru le-ar nega egoul avansat, darnic și primitor. Și mai e și diversitatea culturală la mijloc. Părem cosmopoliți e bine!

Dă bine să cerem cetățenie țigănească, are un aer exotic și altruist. Vine disdentul la tine acasă, la ușă. Măcar odată în viață uită că obișnuiai să îi alungi pe colindători. Cine știe, poate că disidentul-colindătorul îți va oferi o surpriză neașteptată. Îți va vinde ceva și nu îți va cere niciun bănuț. Poate doar un păhăruț cu lichid. Mai toarnă domnule gazdă, mai toarnă un pahar!