Ieri am văzut "Burta balenei", filmul de debut al celor două Ane: Ana Lungu şi Ana Szel şi tare mi-a plăcut, cu atât mai mult cu cât în subconştient eram copleşit de certitudinea că e un film prost, cum de altfel şi zic în presă unii dintre "criticii noştri profesionişti de film". De pildă Iulia Blaga, pe care nimeni nu o contestă ca şi critic, pentru că nimeni nu îi citeşte rubricile. Eu am făcut greşeala asta şi m-am luat cu mâinile de cap la o imensă contradicţie pe care Blaga (critica de film!!!) o promovează în articolul domniei sale: "A existat un scenariu de plecare, dar s-a improvizat mult la filmari si ai mereu senzatia ca mare parte din ce vezi e real. Acest joc cu realitatea e interesant, dar faptul ca trei din cei patru interpreti nu sint actori se simte (si nu numai din dictie), filmul pierzindu-si interesul si in lipsa unei povesti mai structurate si a unei concentrari pe tema." Păi stai aşa că nu pricep! Filmul te face să uiţi că e film şi nu realitate, dar totuşi personajele nu erau actori. După ce am văzut filmul şi eu, pot spune că o mică contribuţie la succesul acestui cine-verite e chiar faptul că actorii nu sunt actori şi că manierismul firesc al absolventului de astfel de studii nu şi-a făcut simţită prezenţa. Atât despre Iulia Blaga, şi aşa, cele scrise aici au mari şanse să apară primele pe motoarele de căutare, atunci când va fi tastat numele criticei.De ce laud filmul ăsta? Pentru că deşi se vrea un experiment este unul dintre foarte puţinele, dacă nu chiar singurul film naturalist românesc din ultimii ani. Filme naturaliste a mai făcut şi Veroiu ("Adela" de pildă) şi Malvina Urşianu la greu, acesta însă este natural naturalist prin faptul că manierismul a fost de la bun început declarat neavenit. Dincolo de explicaţiile Anei Szel, cum că balena este chiar casa în care s-a născut şi a copilărit, lucru preluat de toţi formatorii de opinie şi atât, meritul filmului este că această burtă prinde viaţă pe peliculă, devenind un actor în sine, şi asta fără nici un fel de balzacianism cinematografic, sau de detalii micro în stil Almodovar. Burta există, balena în splendoarea ei de clădire bucureşteană mâncată de vreme şi plină de farmec există poate mai puţin, şi tocmai acest lucru dă greutate întregii acţiuni (care lipseşte cu desăvârşire). Matca. Viscerele.
Vă veţi mai lăsa pătrunşi, fără nici un efort din partea realizatorilor, de discrepanţa istorică a valorilor şi de inegalitatea acestora. De contrapunctele subtile dar vizibile: un ecran pentru proiector şi un tablou de valoare, un pian şi o claviatură de laptop, cărţile cu raţionamentele lor de valoare şi drama aproape cehoviană a dispariţiei unui amărât de telefon mobil. Iar finalul filmului, despre care paradoxal nu am citit prea multe, are darul de a da un plus de sens ilogicii existenţiale, mai precis un sens lipsit de valoare. Zâmbeşti, pentru că aşa e firesc, zâmbeşti, pentru că până la urmă explicaţiile utile pentru unii sunt totalmente inutile pentru alţii, în anumite momente ale vieţii, iar acestea, repovestite au farmec. Stai şi te întrebi "ce naiba era cu dubioşii ăştia" care îmi spun lucruri atât de personale.Totul se întâmplă, nu-i aşa, pentru că pământul se învârte încă, iar văzuţi din spaţiu, noi, oamenii nu mai părem păduri sau ziduri ci pur şi simplu furnicuţe în mişcându-se în contratimp...
Voi încheia spunând că filmul este unul recomandat de Corneliu Porumboiu, şi nici nu mi-e greu să înţeleg de ce. Se întâmplă în timp real iar poanta de final seamănă mult cu vorbăria de prisos din "A fost sau n-a fost"...
Dacă aveţi o oră la dispoziţie şi un pic de curiozitate, vedeţi-l. Merită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu