Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

luni, ianuarie 10, 2011

Dacă-i laşi să moare creşte în valoare - Despre valoarea postumă după moarte a Lenuţei Ceauşescu

Nu mă înjuraţi şi nici nu decelaţi prea mult conţinutul primul meu post pe 2011, pentru că dincolo de caracterul aleatoriu, nu există nici un substrat care m-a îndemnat să îl dedic Ceauşeştilor. Pur şi simplu, dintr-o serie de câteva dileme ce aşteaptă să fie aşternute pe hârtie, aceasta este prima care evadează în virtual. Citeam la începutul acestui an un articolaş despre Nichita Stănescu. De fapt, mai concret, despre ultima perioadă din viaţa marelui poet şi despre implicarea Elenei Ceauşescu în acest caz. Aflam cu această ocazie că, contrar aşteptărilor, Ceauşeasca a fost cea care a cheltuit o căruţă de bani pentru a-l trata pe Nichita. De ce "contrar aşteptărilor"? Pentru cine e o surpriză această informaţie? Probabil doar pentru contemporanii imediaţi, pentru că pentru noi, trăitori ai acelei perioade, această informaţie nu constituie o noutate. Progresismul Elenei Ceauşescu a fost pentru noi toţi o realitate. Nu poţi face descoperiri de ultimă oră în tainele "poliperilor" şi să fii un bigot, închistat în trecut. Prin urmare e logic că, Elena Ceauşescu, la zi cu inovaţiile tehnică chiar şi în medicină a ştiut ce să îi sfătuiască pe medici să aplice în cazul lui Nichita. Aşadar am să combat cu vehemenţă orice informaţie cu carter de surpriză în ceea ce priveşte spiritul inovator şi neliniştit al Elenei Ceauşescu, deoarece pentru mine nu este nici o noutate că în anii 80 Lenuţa, cum o ştim cu toţii pe tovarăşa se descurca admirabil în IT, toate calculatoarele de la palat fiind instalate chiar de mânuţa domniei sale, fiind probabil prima femeie din România care ştia să lucreze cu Nero.

Ceea ce mă interesează mai mult acum însă este psihoza legată de personalitatea acesteia, care, iată, pe zi ce trece se atenuează. Dacă în 89 o uram, astăzi situaţia ne-o prezintă atât pe ea cât şi pe defunctul ei soş la polul opus. Începem să avem motive pragmatice să îi iubim. Dracul e al naibii de negru, dar mort acesta începe să se deschidă la culoare, în mod progresiv. Evident, nimeni nu a văzut vreodată un drac mort. Mor şi ei, numai că nu se pune nimeni cu mitologia sau cu legendele urbane. De fapt, de ce îi reabilităm subconştient pe Ceauşeşti? Pentru că au murit. Pentru că nu mai constituie un pericol. La drept vorbind cred că nici nu i-a urât nimeni niciodată din străfundul acestui sentiment, cred că pur şi simplu nu am făcut altceva decât să lăsăm frica să vorbească. Acum nu ne mai e frică, atât Nicu cât şi Lenuţa sunt reci şi departe de noi. Acum îi putem iubi. Acum putem să aducem la cunoştinţă întregii omeniri faţa umană a celor doi. Că în timpul liber Nicu era deosebit de simpatic, de amabil, de drăgăstos cu soţia lui, cu copiii şi câinii şi că oricine îi cerea ajutorul beneficia de el. Din nefericire pentru România am avut un singur dictator, cu timp liber limitat, aşa că evident că nu îi putea mulţumi pe toţi. Lenuţa la fel, mămoasă, cinică, plină de spiritualitate, săritoare. Şi în cazul ei se aplică aceeaşi paradigmă a timpului unic şi limitat. Toate fetele nu au putut să apeleze la ea. Cele rămase pe afară au început să o urască, din teamă.

E vorba aici despre punctul meu de vedere, unul pur subiectiv. La bibliografie ar trebui să îl trec pe Matei Corvin, ale cărui legende pozitive au caracter exclusiv postum. Cât a trăit a fost urât pentru că îi exploata pe iobagi în numele culturii, cum a murit a început să câştige în valoare. Hitler de altfel a fost un pictor remarcabil...

Nu îmi rămâne decât să eman un ultim raţionament, uşor sloganistic: nu ne sunt buni decât vii. Dacă îi omorâm încep să câştige charisma. Ca în jocuri. Ceauşescu şi odioasa trebuiau să fie lăsaţi în viaţă şi puşi sub observaţie video. Fiecărui interesat i-ar fi fost suficient să acceseze http://www.ceauşescutv.ro/ pentru a îi observa live, într-un reality show. Cum dorm, cum fac sex, cum sforăie, cum flatulează, cum se trezesc, cum se spală pe dinţi, cum îşi drămuiesc raţia, cum se uită la cele 2 ore de program tv etc. Ţinându-i în viaţă am fi continuat să ne temem de ei şi poate că tot ceea ce am fi făcut, din teamă, ar fi fost mult mai trainic. Am fi lucrat cu spaima că dacă nu ne grăbim se întoarce Ceauşescu şi pune şaua pe noi...

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...