Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

joi, ianuarie 13, 2011

Artişti binecuvântaţi vs. artişti blestemaţi

Am o teamă viscerală pentru fondistul care, întrebat dacă a văzut vacile galbene de pe tarla îţi răspunde că NU, era concentrat la traseu. De fapt vroiam să ajung la artişti, mai ales la artiştii români care suferă de elitism, genul: aia nu e artă, aia e pervertire. Singura formă de artă este cea promovată de ei înşişi şi neapreciată la adevărata valoare sau neapreciată deloc, şi de aici nemulţumirea şi aş zice şi aversiunea pentru orice alt act artistic care produce bani. Artiştii aceştia trăiesc izolaţi într-o societate ce abundă de prost gust şi de ageamii, care în loc să le cumpere cu bani grei operele aleg forme mult mai facile de exprimare. Un Vallejo sau Warhol, care nu ar merita nici jumătate din preţul unui pachet de ţigări sunt scoase la licitaţie iar pentru operele lor de-abia dacă li se oferă o cămăruţă de 2x2. Mă apucă tremuriciul de fiecare dată când în faţa acestora apreciez diverşi artişti şi mi se dă de înţeles nu numai că nu am pic de rafinament dar şi că mă ambiţionez să îmi depăşesc condiţia, încurajând astfel de balasturi să perpetueze. Nu spun că modelul american este lăudabil, dar pe de altă parte nu mă pot abţine să nu constat că în educaţia artistică americanii dau dovadă de o corectitudine sănătoasă. Începi să studiezi pictura sau desenul şi nu ai cine ştie ce talent. Nimeni nu te va minţi spunându-ţi nici că în doi ani te vei vinde mai bine ca Archimboldo sau că vei muri de foame. Pur şi simplu vei fi canalizat pe ce faci mai bine. Grafică de carte, BD-uri, animaţie, webdesign şi tot aşa. La noi, dacă nu se strâng dascălii pe hol şi nu aruncă cu petale de trandafiri în calea ta cântându-ţi ode şi anticipând viitorul tău de aur eşti terminat. Grafica de carte este sub nivelul tău, BD-ul este subcultură, pentru webdesign îţi trebuie o deschidere pe care nu o ai iar animaţia presupune moartea în chinuri grele a liberului arbitru. Prin urmare nu îţi mai rămâne decât să devii artist neînţeles.

Anul trecut, dar în realitate acum vreo trei săptămâni m-am reîntâlnit cu un artist plastic drag mie. Numele său, real de această dată este L.V. Într-o discuţie, la unul dintre vernisajele artistului acesta mi-a zis următorul lucru, citez din memorie: am ajuns la o concluzie, că nu m-am vândut până acum pentru că nu am ştiut cum să o fac. Mereu am fixat un preţ pe urmă am aşteptat să se întâmple minunea. Acum fac altfel! Îl rog pe cumpărător să îmi spună cât ar oferi el pe opera mea. Dacă e ridicol de jos mai urc dacă e o sumă decentă o accept pe loc. Asta lipseşte din mentalul artiştilor români contemporani. Smerenia. Şi luciditate. Nu pot fi mai bun ca Degas dar îi bat la fundul gol pe anonimii de la Altamira.

P.S.

Diatriba asta mi-a venit dimineaţă după ce am reuşit să văd şi finalul la "How to Train Your Dragon". După părerea mea este probabil cel mai bun film de animaţie pe 2010 din toate punctele de vedere. Şi după ce îl vedeţi să îmi spună şi mie cineva că artiştii care au realizat bijuteria asta nu sunt "artişti".

Un comentariu:

Lexis spunea...

Inseamna ca nu ai vazut Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole. Aia da capodopera! Mai ales vazuta in 3D si povestea e misto, si How to train your dragon e reusit, dar e mult mai bun cel cu bufnitele, parerea mea!

Pleased to meet you, hope you guess my name...